Podul.md a realizat un interviu exclusiv cu Tatiana Kurseeva, rezidentă din Herson refugiată în R.Moldova din cale urgiei războiului rusesc genocidar. Mamă tânără, Kurseeva ne-a relatat despre coșmarul prin care a trecut împreună cu cei doi copii, anul trecut, atunci când au ales să părăsească în grabă orașul Herson, care la acel moment era ocupat de hoardele invadatoare ale lui Putin. Drama familiei Kurseeva trebuie să fie o lecție pentru toți cetățenii R.Moldova care s-au lăsat pradă manipulărilor kremlinopate, transformându-se în instrumente ale dușmanilor ce încearcă destabilizarea R.Moldova și deturnarea acesteia de la parcursul său firesc, românesc și pro-european. 

Vă invităm să citiți și să distribuiți interviul.

Reporter: Bună ziua. Vă mulțumesc pentru acest interviu. În primul rând, vă rugăm să vă prezentați cititorilor noștri. 

Tatiana Kurseeva: Numele meu este Tatiana Kurseeva și sunt una dintre miile de refugiate care au ales să se stabilească aici, în Republica Moldova.

Reporter: Când ați ajuns în Republica Moldova și de ce ați decis să rămâneți aici?, având în vedere că mulți refugiați aleg să plece în state mai dezvoltate sau mai stabile din punct de vedere economic. 

Tatiana Kurseeva: Eu, mama mea și fetițele mele am ajuns în Republica Moldova acum mai bine de un an – pe 5 aprilie 2022. Când am plecat din Ucraina, nu aveam un plan clar despre unde vrem să mergem. După nenorocirile pe care le-am trăit, am vrut doar să mergem într-un loc sigur. Ne-am gândit să petrecem noaptea într-un hotel undeva și să decidem unde să mergem în continuare, dar la graniță, o voluntară ne-a sugerat să stăm într-un centru de refugiați și am fost de acord. Centrul se afla în afara Chișinăului, dar am mers în oraș de câteva ori și am fost surprinsă că aproape toți moldovenii cunosc limba rusă, ceea ce înseamnă că am putut comunica liber, fără bariere lingvistice, așa că ne-am gândit să rămânem. Mulți oameni din centrul de refugiați plănuiau să plece mai departe, în alte țări, unde ar putea fi ajutați cu cazare. Dar noi aveam posibilitatea de a închiria un apartament și dorința de a nu depinde de nimeni. Am făcut-o și nu am regretat niciodată.

Reporter: Ne-ați spus că ați venit din Herson, o regiune ocupată inițial de Rusia și apoi parțial eliberată de forțele armate ucrainene. Vă rugăm să ne relatați cum a avut loc evacuarea dumneavostră din orașul Herson.

Tatiana Kurseeva: Când a început invazia, ne era teamă să mergem departe, fiindcă toată Ucraina era bombardată. Ne-am dus în afara orașului, la cabana noastră de vacanță. Am crezut că acolo va fi mai puțin înfricoșător decât în oraș, am crezut că totul se va termina în câteva zile, dar ne-am înșelat. Peste câteva zile, luptele au început nu departe de noi și le puteam vedea de la fereastră. Erau zgomotoase și înfricoșătoare. Chiar am regretat că nu am plecat în prima zi și am trăit cu gândul de a pleca, dar nu a fost posibil. Oamenii au fost împușcați chiar pe drum, mulți oameni au dispărut în acele zile și apoi au fost găsiți împușcați. Iar noi așteptam o ocazie să plecăm. 

După aproape o lună, am aflat că oamenii au început să plece din Herson spre Mykolaiv – orașul liber de ocupație. Herson era deja ocupat la acea vreme. Pentru a pleca, trebuia mai întâi să ajungi în centrul administrativ al Hersonului. Nu mai erau bătălii pe drumul spre Herson, dar existau puncte de control rusești prin care trebuia să treci. Am pus panglici albe pe mașină și am lipit o bucată de hârtie cu cuvintele ”COPII” pe ea – ne-am gândit că asta ne creștea șansele de a ajunge întregi în oraș. Înainte de a pleca, am șters din telefoanele noastre tot ce avea legătură cu războiul, întrucât aflaserăm că rușii verificau telefoanele. 

Am ajuns la Herson fără incidente și am încercat să plecăm a doua zi în direcția Mykolaiv. Nu ne-am asumat riscul de a conduce propria mașină, fiindcă trebuie să știi drumul corect: un pas la stânga, un pas la dreapta și poți da peste o mină. O familie din clădirea noastră s-a oferit să ne ducă cu mașina lor, cunoșteau drumul și am fost de acord. Dar cu cât ne apropiam mai mult de front, cu atât se auzeau mai multe explozii în față, așa că a trebuit să facem cale întoarsă. 

A doua încercare de a pleca s-a consumat o săptămână mai târziu, cu un așa-numit ”transportator” – un om care scotea periodic familii cu copii din Herson și care cunoaște bine traseul. Dar din nou nu am putut pleca din cauza luptelor în toi. În tot acest timp, am stat cu bagajele în mână și am așteptat în fiecare zi ca transportatorul să ne sune cu o propunere de plecare și, după încă o săptămână, pentru a treia oară, am reușit. Mulți oameni spun că le-a fost greu să-și părăsească locuința, dar noi am fost fericiți că am reușit să plecăm, că eram în siguranță.

Reporter: Câte rude și prieteni v-au mai rămas în Herson? Mai țineți legătura cu ei?

Tatiana Kurseeva: Majoritatea rudelor și prietenilor noștri, chiar și cei care nu plănuiseră inițial acest lucru, nu au putut suporta o astfel de viață și au plecat. Dar avem câteva rude care sunt încă în Herson. De la ei aflăm ce se întâmplă. Așa am aflat că a fost eliberat Hersonul, așa aflăm cum bombardează rușii orașul.

Reporter: Cum v-ați obișnuit cu viața din Republica Moldova? Ce v-a surprins sau impresionat la moldoveni?

Tatiana Kurseeva: Nu a durat mult să ne obișnuim cu viața de aici. Pe fondul a ceea ce se întâmplă în Herson, aici am observat imediat un contrast: oamenii își trăiesc viața din plină, ceea ce noi nu am avut în ultima lună și jumătate, aici oamenii se plimbă, orașul se luminează noaptea – pentru noi a fost o mare bucurie. Așa cum am mai spus, a fost surprinzător faptul că am putut comunica cu oamenii în limba cu care eram obișnuiți. Nu pot spune că a mai fost ceva care m-a surprins într-un mod deosebit la moldoveni. Am întâlnit o mulțime de oameni drăguți și receptive. E adevărat, au fost și câțiva care și-au arătat antipatia față de ucraineni, dar cred că acest lucru nu depinde de naționalitate, ci doar de oamenii înșiși.

Reporter: Cât de dificilă a fost această plecare și stabilire la Chișinău pentru copii? Le place în Republica Moldova?

Tatiana Korseeva: La început, copiii au fost la fel de fericiți ca și noi atunci când am plecat. Erau bucuroși că nu vor mai exista explozii și că vor putea ieși afară noaptea târziu, că vor putea să aprindă luminile în casă și toate acestea fără niciun pericol pentru viața lor. Acum, că au uitat de frică, spun că le este dor de casa lor, de vechea noastră viață, au uitat cum arată casa noastră și vor să se întoarcă să o vadă. Le spun că trebuie să mai așteptăm un pic. Facem totul pentru a-i face fericiți aici: am găsit pentru ei o alternativă excelentă la grădiniță – un centru pentru copii ucraineni, sunt foarte fericiți să meargă acolo. Petrecem mult timp în parcuri și în sălile de joacă, iar în oraș există multe locuri interesante. Fetele și-au făcut o mulțime de prieteni, atât ucraineni, cât și copii moldoveni. Cred că atunci când ne vom întoarce acasă, în cele din urmă vor începe să le fie dor de Chișinău, le place aici.

Reporter: Cum vă câștigați existența aici, în Republica Moldova? Primiți vreun ajutor sau sprijin din partea statului sau a organizațiilor de caritate? În ce constă acesta?

Tatiana Korseeva: O dată pe lună primim un ajutor în bani de la ONU, ceea ce ne ajută foarte mult. Principalul venit provine din munca soțului meu, care se afla în diaspora în momentul începerii războiului și care acum poate să lucreze și să ne ajute cu întreținerea.

Reporter: Ce mesaj aveți pentru cetățenii Republicii Moldova, în special pentru cei care se lasă manipulați de marionetele Moscovei și organizează așa-zisele proteste împotriva actualei guvernări? De ce este important pentru Republica Moldova să lupte împotriva propagandei Kremlinului care încearcă să devieze țara la cursul său firesc, românesc și pro-european?

Tatiana Korseeva: Când am văzut pentru prima dată protestele împotriva guvernului moldovean, primul meu gând a fost: dacă la putere ar fi fost un guvern pro-rus, toți acești protestatari nu ar fi stat aici, nu pentru că ar fi fost mai bine, pur și simplu nu ar mai fi avut ocazia să protesteze și să-și exprime opiniile. Dacă cineva care locuiește aici crede că Rusia îi va ajuta în vreun fel, să se uite la ce a mai rămas din orașele din Ucraina pe care deja le-a "ajutat".