Fostul ministru al Apărării din R.Moldova, Anatol Șalaru, a declarat joi, în emisiunea "Forum Vocea Basarabiei", că nu crede în varianta aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, întrucât vor exista întotdeauna state, precum Ungaria, care se vor opune.
În acest context, Anatol Șalaru a subliniat că singura variantă pentru Republica Moldova rămâne cea a Unirii cu România.
"Eu nu cred în aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Unica soluție pentru noi este Unirea cu România. În Europa întotdeauna vor fi lideri de țări mai puțin deștepți, niște idioți cum este Orban astăzi în Ungaria, el reprezentând mâna cu care Putin se scarpină într-un loc, mă scuzați de expresie. Întotdeauna Ungaria va fi împotrivă. Ungaria nu are niciun interes ca România să se reîntărească și să crească. Mai sunt și alte țări, dar dacă noi vrem să ne unim, nimeni nu ne poate sta în cale. Unirea depinde doar de cetățenii Republicii Moldova, ai României și atât! Nimeni nu trebuie să ne dea autorizație de Unire", a zis Șalaru.