Primăriile din stânga Prutului, care în ajunul centenarului Marii Uniri, dar și după 27 martie 2018, au adoptat Declarații simbolice de Unire cu România ar trebui să aibă prioritate la București.

După cum se știe, România nu a fost, și nu este selectivă atunci când a fost vorba de investiții, reparații de școli și grădinițe, donații, restaurarea drumurilor și alte proiecte realizate din banii statului român în comunele, localitățile și satele basarabene. 

Trebuie spus că statul român a investit enorm și în localitățile care nu au adoptat Declarația de Unire în 2018, ba chiar și în așa-zisa Găgăuzia, cea care a boicotat agresiv campania unionistă din anul centenarului, și unde astăzi, despre ajutorul românesc nu se prea vorbește, creându-se printre cetățenii găgăuzi impresia că Rusia ar fi cea care a adus investițiile. Culmea e că Rusia nici nu s-a sforțat să-și aroge ceea ce nu a realizat niciodată în așa-zisa Găgăuzia. Iată până unde ne-a adus propaganda mincinoasă și criminală a Kremlinului. 

Nici în localitățile în care românii locuiesc compact situația nu stă mai bine. Vedem comune cu primari ai PSRM, ai fostului PP Șor, ai PN, care își bat joc de propria istorie, de înaintașii neamului românesc, numind ziua de 28 iunie 1940, drept ,,ziua eliberării”, iar cea din 22 iunie 1941 drept ,,ziua ocupației”. 

Nu știm cum se întâmplă că uneori astfel de comune care au fruntea lor niște trădători rusofili și românofobi, fiind totodată potențiali colaboraționiști ai ocupanților putiniști, reușesc să atragă cei mai mulți bani și cele mai multe investiții românești nesperate, în timp ce localitățile care au scris istorie în anul centenarului Marii Uniri și al căror nume trebuie scrise cu litere de aur în istoria actuală a românilor, rămân doar cu așteptarea. O așteptare dureroasă.