Vagoanele pentru vite cu care au fost deportați moldovenii în Siberia vor rămâne în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău până la finalul lunii iulie, părinții fiind îndemnați să meargă, împreună cu copiii lor, să viziteze acest muzeu, pentru ca generațiile de azi și de mâine să-și cunoască trecutul adevărat.
Intitulat ”Vagoanele Durerii”, memorialul instalat în fața Guvernului este un omagiu adus zecilor de mii de vieți sacrificate în Gulagul deportărilor staliniste, o încercare a autorităților pro-europene de a le împrospăta memoria inclusiv celor care, în subconștientul lor, pe fondul propagandei rusești, și-au îndrăgit călăul și elogiază trecutul sovietic – inclusiv în Parlamentul Republicii Moldova și în spațiul public, fizic și virtual.
„Această memorie trebuie să ne țină uniți pentru a lupta cu toți cei care încearcă să ne convingă de trecutul „glorios” - cei care au pornit războiul în Ucraina și care zilnic continuă să omoare oameni nevinovați. Suntem nepoții și copiii care trebuie să facă dreptate”, a scris pe Facebook secretarul general al Președinției, Andrei Spînu.
Cu vagoane precum cele expuse în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, cu 74 de ani în urmă, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul comunist sovietic organiza cea mai amplă deportare de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Conform datelor Agenției Naționale a Arhivelor din Moldova, tragedia a cuprins 11.281 de familii – adică 35.796 de persoane, dintre care 11.889 copii, 14.033 femei și 9.864 bărbați. În total, între 1929 (RASSM) și 1950 din Moldova au fost deportate forțat peste 72 de mii de persoane. O treime erau copii sub 15 ani.
Pentru desfășurarea operațiunii, gândită și realizată ca o „operațiune militară” (denumirea în limba rusă „Юг” / rom. „Sud”) au fost mobilizate 3.071 de camioane și 1.736 de vagoane. Executori au fost 3.389 de colaboratori ai poliției politice (MGB) și civile sovietice (MVD), 9.050 de soldați ai trupelor de interne și securitate (MVD-MGB), precum și 22.560 de activiști de stat și de partid. Federația Rusă, moștenitoare de drept a Uniunii Sovietice, nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru aceste tragedii ale trecutului și nu a alocat niciun ban pentru despăgubirea cetățenilor supuși represiunilor.
Potrivit directorului Agenției Naționale a Arhivelor din Moldova, Igor Cașu, scopul deportării a fost multiplu. În primul rând s-a dorit instituirea stării de frică în rândul țăranilor pentru ca aceștia să renunțe la proprietățile lor și să intre în colhoz. Al doilea scop a fost eliberarea spațiului locativ pentru elita de partid și de stat, mai ales pentru cei veniți din afară – din Rusia, Ucraina etc. Al treilea scop al deportării a fost asigurarea cu forță de muncă ieftină a unor regiuni cu climă aspră din Rusia, care duceau lipsă de mână de lucru. Dar cel mai grav este că, prin deportarea în masă din 1949, societatea basarabeană a fost decapitată de elitele economice, politice și intelectuale – „elitele fiind, cum se știe, purtătoare a conștiinței naționale moderne, în cazul nostru, a celei românești moderne care abia se înfiripase în perioada interbelică”.
„Să-i onorăm prin simplul fapt de a nu lăsa uitării suferințele lor. Să le ținem amintirea vie prin transmiterea poveștilor de viață către generațiile care au avut norocul să nu cunoască astfel de teroare. Să le cinstim numele și să-i cunoaștem așa cum au fost - plini de omenie, harnici, respectuoși, cu spatele drept și capul sus, cu frică de Dumnezeu și dragoste de neam”, a menționat președinta Maia Sandu într-un discurs ținut joi la mitingul de comemorare a victimelor regimului stalinist.
„Mulți ani la rând ni s-a interzis să vorbim despre teroarea prin care a trecut Moldova. Am fost impuși să ne plângem durerea pe ascuns. Azi o putem face deschis. Azi avem datoria să o facem. Azi putem spune cât de tare ne doare fiecare copil sau părinte pierdut. Fiecare dintre noi are în familie pe cineva care a fost deportat. Să-i auzim pe cei care mai sunt încă printre noi. Să povestim despre ei, să ținem minte la ce au fost supuși, să le transmitem istoriile. Să vorbim despre cele trei valuri mari de deportări - iunie 1941, iulie 1949 și aprilie 1951”, a menționat Maia Sandu în discursul său.
Ocuparea Basarabiei (și a Bucovinei de Nord) de către Armata Roșie a avut loc pe 28 iunie 1940, ca urmare a aplicării Tratatului sovieto-nazist din 23 august 1939 și a protocoalelor lui secrete privind împărțirea sferelor de influență în Europa de Est. În comparație cu capturarea statelor baltice care s-a desfășurat în etape între octombrie 1939 - iulie 1940, teritoriile României au fost anexate în câteva zile. Autorităţile bucureştene au decis să nu opună rezistenţă, după ce principalul aliat al României în Europa, Franţa, s-a predat Wehrmachtului cu câteva zile înainte.
