Din nou și din nou ne convingem că regiunea găgăuză suferă grav de sindromul Stockholm, altfel nu s-ar putea explica idolatria paroxistică față de tot ce emană de la ocupantul sovietic, care i-a deportat, i-a înfometat și i-a genocidat pe găgăuzi.

Vorbim despre Gimnaziul “S. Rudenco” din orașul Vulcănești, regiunea autonomă Găgăuzia (Gagauz Eri), instituție care poartă numele comandantului militar sovietic Serghei Ignatievici Rudenko. Sunt cel puțin două lucruri pe care nu ni le putem explica:

1) De ce să dai numele unei instituții de învățământ în cinstea unui comandant militar, și încă sovietic, exponent al unui imperiu care ți-a adus deportările, foametea, deznaționalizarea, depopularea și rusificarea?

2) Și totuși, care este legătura lui Serghei Ignatievic Rudenko cu poporul găgăuz? 

Să aruncăm o privire peste biografia lui Rudenko

Serghei Ignatievich Rudenko (20 octombrie 1904-10 iulie 1990, Moscova) a fost un comandant militar sovietic. Comandant al Forțelor Aeropurtate (1948-1950). Mareșal al Aviației (1955). ”Erou al Uniunii Sovietice” (1944). Membru candidat al Comitetului Central al PCUS (1961-1966). Deputat al Sovietului Suprem al URSS la a doua și a șasea convocare. 

În septembrie 1923, s-a înrolat voluntar în Armata Roșie. A fost înscris cadet la Școala de Aviație din Kiev a Flotei Aeriene Roșii. Pe fundalul reorganizării acesteia, în septembrie 1924 a devenit cadet al Școlii Teoretice Militare a Forțelor Aeriene ale Armatei Roșii din Leningrad, pe care a absolvit-o în 1926. Conform practicii de pregătire din acea vreme, a fost trimis la Școala militară de piloți nr. 1, numită după A. F. Myasnikov, pentru a învăța practic controlul aeronavelor, pe care a absolvit-o în 1927. Din august 1927 a servit ca pilot junior în cadrul celei de-a 30-a escadrile de aviație a Forțelor Aeriene ale Districtului Militar din Moscova, din noiembrie 1927 - în cadrul celui de-al 22-lea detașament separat de aviație al acestui district, unde a deținut funcțiile de pilot senior, șef de stat major al detașamentului, comandant de escadrilă, comisar al detașamentului. 

Până la începutul lunii iulie a anului 1941, primele unități au ajuns pe front și au fost subordonate comandantului Forțelor Aeriene ale Armatei a 29-a a Frontului de Vest, unde colonelul S. I. Rudenko și-a început cariera de luptător în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În noiembrie 1941 a fost numit comandant al Forțelor Aeriene ale Armatei a 20-a a Frontului de Vest, în decembrie - comandant al Forțelor Aeriene ale Armatei a 61-a a Frontului Briansk, iar în ianuarie 1942 - comandant al Forțelor Aeriene ale Frontului Kalinin. Din aprilie 1942 a comandat Grupul 7 de atac aerian al VGK Stavka de pe Frontul Briansk. Din iunie 1942 - comandant adjunct al Forțelor Aeriene ale Frontului de Sud-Vest, din iulie 1942 - comandant al Forțelor Aeriene ale Frontului Stalingrad. Din octombrie 1942 până la finalul războiului - comandant al Armatei a 16-a Aeriană pe fronturile Stalingrad, Don, Central, Bielorus și I Bielorus. 

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a participat la Bătălia de apărare de la Smolensk, Bătălia de la Moscova, Bătălia de la Stalingrad,  la Operațiunea Sevskaya și la operațiunea aeriană a Forțelor Aeriene ale Armatei Roșii de distrugere a avioanelor germane de pe aerodromurile din mai 1943, în Bătălia de la Kursk, în Bătălia de pe Nipru, în ofensivele de la Gomel-Rechitsa, Kalinkovici-Mozyr, Rogachev-Zhlobin, Belorusia, Vistula-Oder, Pomerania de Est și Berlin. În timpul războiului a primit de trei ori grade militare generale: general-maior de aviație (29.10.1941), general-locotenent de aviație (27.01.1943), general-colonel de aviație (11.05.1944). 

Așadar, militarul sovietic Serghei Ignatievici Rudenko nu are nici cea mai mică legătură cu regiunea găgăuză sau cu poporul găgăuz. Dar, dată fiind figura lui Rudenko de mare comandant al genocidarei URSS, și sindromul Stockholm pronunțat al găgăuzilor, ne-am putea doar imagina până unde ar fi putut ajunge această adulație fanatică dacă Rudenko ar fi avut totuși vreo tangență cu una dintre cele două ocupații sovietice ale Basarabiei (1940, 1944). Probabil că nu doar i-ar fi fost înveșnicit numele, prin intermediul străzilor și gimnaziilor, dar ar fi fost și canonizat la Comrat.