De câteva luni de zile, mai multe bande de ulițari terorizează locuitorii sectorului Centru din Chișinău. Vorbim despre mai mulți indivizi care perturbă liniștea publică și comit tot felul de infracțiuni în serie pe unele dintre cele mai importante străzi din sectorul Centru: este vorba despre strada 31 august 1989, strada Bulgară, strada Tighina, dar și strada București din Chișinău.
Câțiva cetățeni care locuiesc pe aceste străzi au semnalat Podul.md cu privire la indivizii periculoși care își fac de cap în buricul capitalei. Mai exact, ulițarii – mulți dintre ei fiind consumatori de droguri – intră în curțile comune și fură haine, vandalizează mașini, de multe ori încăierându-se în toiul nopții, perturbarea liniștii publice reprezentând o dominantă, fapte pentru care nu sunt trași la răspundere în pofida tuturor plângerilor. De notat că multe dintre aceste infracțiuni sunt comise chiar în preajma unor ambasade și misiuni consulare, iar unele chiar sub nasul Inspectoratului General al Poliției din sectorul Centru.
Podul.md a intrat în unele dintre locurile părăsite din Chișinău pentru a arăta unde locuiesc și ce fac acești vagabonzi periculoși care îi terorizează pe cetățeni.
Primul ,,sălaș” care găzduiește mai multe găști se află pe strada 31 August 53, la doar câțiva pași de Ambasada Georgiei. După cum puteți vedea în imaginile de mai jos, clădirea este plină de seringi și ampule folosite în scopuri evidente:
La etajul superior al clădirii abandonate am găsit un individ care dormea, și nici noi nu l-am trezit:
A doua locație, mult mai sinistră, care le-a devenit ,,casă” infractorilor din sectorul Centru, se află la intersecția străzii București cu strada Bulgară. E vorba chiar despre clădirea impunătoare a fostei Unități Militare 1001 a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI, care actualmente este abandonată și lăsată într-o paragină totală.
Aici, pe 16 iulie anul curent, a avut loc o crimă înfiorătoare: un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost ucis, fiind înjunghiat în spate de aproximativ cinci ori cu un cuțit – detalii AICI.
Podul.md a intrat pe teritoriul fostei unități, fiind totuși surprinși să vedem ca acest loc, în care a avut loc o crimă abominabilă, nu a fost sigilat de poliție, fiind în schimb lăsat în folosința acelorași ulițari, care l-au transformat în bârlog de infracțiuni. Clădirea nefiind sigilată, aici ar putea avea loc noi crime oricând. Aici am găsit mai multe pungi pline cu articole vestimentare probabil sustrase din curțile oamenilor:
Podul.md a discutat cu un bărbat care locuiește pe strada 31 August 53. Recent, a devenit victima unei vandalizări, găsindu-și autoturismul cu farurile sparte și becurile furate:
,,Este opera acelorași indivizi care operează aici, chiar pe strada noastră, dar și pe străzile adiacente. Poliția nu le face nimic, uneori sunt luați la inspectorat și apoi eliberați. Aceștia adesea folosesc minori pe care îi împing la tot felul de infracțiuni, cunoscând că vor rămâne nepedepsiți pentru că nu au majoratul și nu pot fi sancționați”, ne-a declarat bărbatul, care a preferat să rămână anonim.