Actualitate Internă

Rețeta politică a infractorului fugar Ilan Șor: Alimente alterate și de proastă de calitate oferite la preț redus, ca mită electorală, categoriilor vulnerabile. Cazul magazinelor sociale "Merișorul otrăvit"

Rețeta politică a infractorului fugar Ilan Șor: Alimente alterate și de proastă de calitate oferite la preț redus, ca mită electorală, categoriilor vulnerabile. Cazul magazinelor sociale "Merișorul otrăvit"

La aproape două luni de la decizia Curții Constituționale, prin care Partidul „ȘOR” a fost scos în afara legii, magazinele sociale din R.Moldova care activează sub denumirea „Merişor”, fiind subordonate direct formaţiunii politice interzise, continuă să fie implicate în scheme de finanțare și promovare a fostului P.P. „ȘOR”, dar şi a formațiunilor satelit („ŞANSĂ”, „Renaşetre-Vozrojdenie” şi Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei), prin organizarea punctelor de comercializare, scrie deschide.md.

Magazine sociale = catastrofă socială

În această perioadă, mai mulţi clienţi fideli ai magazinelor sociale au sesizat faptul că marfa comercializată de către aceste entităţi comerciale este într-o stare deplorabilă. Mai exact, pe parcursul verii în magazine, preponderent în localităţile din nordul şi sudul R. Moldova, au fost depistate loturi întregi de produse alimentare, cum ar fi carne de pui şi produse din carne de pasăre, cu un iz puternic de alterare.

Pe parcursul anului curent, au fost sesizate şi cazuri când administratorii magazinelor sociale erau înștiințați din timp despre controalele efectuate de către inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, iar marfa alterată sau, după caz, cu termenul de valabilitate expirat, era retrasă în acele zile de pe rafturile magazinelor, iar după controalele inspectorilor ANSA era pusă din nou în vânzare.

S-a constatat şi faptul că, o bună parte din produsele alterate sunt retrase de pe rafturile magazinelor „Merişor”, iar după o procedură de îndepărtare a mirosului înțepător prin spălarea-tratarea acestora cu diferiţi lubrefianţi alimentari sunt congelate pentru a fi ulterior comercializate. Şi la capitolul produse din crupe şi boboase, cumpărătorul este înşelat la gramaj.

Pentru a oferi posibilitatea procurării produselor alimentare, magazinele sociale „Merișor” eliberează „clienților” și așa-numite „carduri de reducere”, cu prelucrarea datelor cu caracter personal, care, de fapt, au permis fostului PP „ȘOR” să țină o evidență a datelor de identitate cu caracter personal a potențialelor alegători, pentru utilizare în programele politice.

Potrivit surselor Deschide.MD din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, au fost sesizate și cazuri/informații când în campaniile electorale, prin utilizarea ilegală a datelor de identitate cu caracter personal, clienţii „Merişor” au fost folosiți în calitate de donatori fictivi ai PP „ŞOR”. Mai mult, pe durata protestelor antiguvernamentale, organizate de către aceeaşi formaţiune, mulţi dintre participanţii la protestele agresive (preponderent pensionari şi familii social vulnerabile) beneficiau de anumite tichete gratuite în suma de 400–600 lei. Ulterior, tichetele gratuite erau folosite pentru a beneficia de produse alimentare de la magazinele „Merişor”.

Mai nou, un lucru interesant este şi faptul că acces la aceste baze de date ale clienţilor SRL „MAGAZINE SOCIALE” o au şi activul de bază al formațiunilor satelit („ŞANSĂ”, „Renaşetre-Vozrojdenie” şi Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei), care au demarat ample campanii informaţionale manipulatorii de atragere a acestor persoane în organizațiile teritoriale, pentru a beneficia de anumite înlesniri la procurarea produselor.

„Merișorul” otrăvit al lui Șor

Rețeaua de magazine are acoperire în toată R. Moldova și este în număr de 45 de magazine staționare și 87 de magazine mobile, preponderent în localități rurale și centre raionale. Scopul proiectului este atragerea prin corupere indirectă și camuflată a categoriilor social-vulnerabile în electoratul PP „ȘOR”, prin vânzarea produselor alimentare la prețuri reduse, pe principiu nostalgic - „ca în perioada sovietică”.

Inițial, din 10.10.2016, în calitate de fondator al SRL „Magazine Sociale”, figura A.O. „Pentru Orhei”. Începând cu 17.05.2018 – prezent, în calitate de fondator – administrator figurează Vitalie Cușnir, vizat și reținut în cadrul cauzei penale de finanțare ilegală a Partidului „ȘOR”.

Rezultatele financiare înregistrate pentru ultimii 5 ani de către SRL „MAGAZINE SOCIALE” sunt negative, datorită vânzării produselor la prețuri reduse, în unele cazuri mai mici chiar decât prețul de livrare a furnizorului. Doar în 2022 a fost înregistrat un rezultat financiar pozitiv, însă acesta se datorează trecerii la capitolul venituri a împrumuturilor cu termen de prescripție expirat de la DFM SRL, o altă companie controlată de Ilan ȘOR.

În perioada 2019-2022, principala sursă de finanțare a SRL „MAGAZINE SOCIALE” pentru acoperirea pierderilor financiare de la vânzarea produselor la prețuri reduse și campanii promoționale au fost transferurile sub formă de împrumut sau în baza contractelor de preluare a datoriilor de la SRL „Dufremol” și SRL „DFM”, companii deținute prin interpuși de Ilan ȘOR, care gestionează rețeaua de magazine duty - free la frontierele terestre, dar și în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău. Atât SRL „Dufremol”, cât și SRL „DFM” figurează în Raportul „Kroll” ca fiind implicate în frauda bancară în perioada 2013 – 2014, când prin credite neperformante de către grupul de companii controlate de Ilan ȘOR au fost devalizate și lichidate în consecință 3 bănci comerciale.

Astfel că, în contul SRL „Magazine Sociale”, lunar, erau transferați bani de la SRL „DFM”, SRL „Dufremol” sume care variau între 1 - 5 mln de lei. Astfel că în 2022 SRL „MAGAZINE SOCIALE” avea o datorie expirată către SRL „Dufremol” de peste 40 mln. lei. De asemenea, pentru perioada 2018 - 2022, SRL „MAGAZINE SOCIALE” a recepționat de la „DFM” SRL împrumuturi și transferuri în cadrul contractelor de preluare a datoriilor pentru produse alimentare de cca 57 milioane lei.

Prin urmare, acordând împrumuturi și achitând datoriile SRL „Magazine Sociale”, companiile implicate în frauda bancară SRL „Dufremol” SRL „DFM”, care au dezvoltat afacerea duty-free, inclusiv cu credite de la băncile devalizate, au finanțat direct activitatea magazinelor alimentare pentru pensionari, ca formă de corupere a alegătorilor.

Relații cu furnizorii de produse alimentare

În scopul asigurării activității SRL „MAGAZINE SOCIALE”, persoanele de încredere a lui Ilan Șor, în special Vitalie Cușnir a stabilit relații strânse de afaceri cu mai mulți agenți economici – furnizori de produse alimentare.

Pentru a asigura un preț cât mai redus la produse, cu unii dintre furnizori, spre exemplu la mezeluri și cărnuri, s-a negociat producerea și livrarea unor produse de cea mai proastă calitate posibilă, astfel încât să poată fi atractive prețurile de vânzare pentru pensionari și categoria social-vulnerabilă, comparativ cu cele fixate în magazinele obișnuite.

Reporterii deschide.md au reușit să identifice cel puțin 12 agenți economici cu care SRL „MAGAZINE SOCIALE” a stabilit relații de afaceri. Doar în anul 2022, suma totală a afacerilor cu companiile sus-menționate a depășit 100 milioane de lei.

În anul curent, SRL „MAGAZINE SOCIALE”, comparativ cu anii precedenți, a început să întâmpine unele dificultăți în achitarea cu furnizorii, înregistrând întârzieri cu termenul de achitare sau chiar datorii față de unii furnizori. Faptul se datorează lipsei posibilității de finanțare a deficitului financiar din împrumuturi de la „DFM” SRL sau alte companii, din cauza restricțiilor impuse prin Dispoziția CSE nr. 45 din 31.10.2022 prin care sunt interzise împrumuturile către companiile care fac parte din lista persoanelor juridice asociate lui Ilan Șor, persoană vizată în sancțiunile internaționale ale OFAC al Departamentului Trezoreriei de Stat al SUA. Atît „DFM” SRL, cât și SRL „MAGAZINE SOCIALE” fiind incluse de către autorități în această listă de sancțiuni. (accesați acest LINK pentru a vedea imagini cu produsele alterate)

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.