De când s-a cocoțat în fotoliul de primar al Chișinăului, cu ajutorul strategilor FSB-GRU, rusofilul și românofobul Ivan Ceban și-a adus cu el și vechile principii comuniste, însușite de la tovarășii săi din PCRM, și acum le aplică sârguincios, obtuz și absurd, în comunicarea și relaționarea cu presa și cu chișinăuienii în general.
Mai exact, Ceban a birocratizat excesiv procesul de adresare prin petiționare către Primăria Chișinăului. Din cauza modificărilor impuse abuziv, direcția de soluționare a petițiilor nu mai face nicio distincție între o adresare de presă pentru obținerea unei informații de interes public și o solicitare cetățenească, prin care chișinăuienii ar dori să semnaleze o problemă sau alta a orașului. De ce se întâmplă toate astea? Răspunsul e simplu: dezastruosul primar Ceban fuge de chișinăuieni și de presă – de fapt, rusofilul fuge de responsabilitățile sale neonorate, bătându-și joc de locuitorii orașului.
Aceasta în timp ce Chișinăul se confruntă cu o multitudine de probleme grave pe care Ceban nu doar că nu le soluționează, dar le mai și adâncește prin incompetența sa. Fie că este vorba de executarea proastă a unor lucrări publice, de starea degradantă a serviciului Spații verzi și salubrizare sau de prezența unui număr record de maidanezi pe străzi – cetățenii expediau în format electronic și prin e-mailul Primăriei petiții despre toate aceste probleme în serie.
Evident, putoarea de Ceban a fost deranjat de miile de petiții și sesizări (inclusiv din partea presei) primite pe adresa Primăriei.
Astfel, pentru a băga pumnul în gură cetățenilor și presei, rusofilul Ceban s-a folosit de unele ambiguități ale cadrului legislativ actual, suprapunând Legea cu privire la petiționare cu Legea privind accesul la informații, tocmai pentru a birocratiza excesiv și pentru a îngreuna procedura de solicitare a oricăror informații de interes public. Toate acestea nu reprezintă altceva decât un mod abuziv și dictatorial prin care sunt gestionate procesele interne din cadrul instituției primăriei și interpretarea eronată, defectuoasă a legislației în vigoare.
Pion predilect al Moscovei, Ivan Ceban are acum alte priorități, în special aceea de a-și construi mincinoasa imagine de primar așa-zis ”gospodar”, sperând ca pe viitor să se erijeze în postura de candidat așa-zis ”gospodar” la președinția R.Moldova, pentru a o rivaliza pe pro-europeana Maia Sandu. Avertizăm că Ivan Ceban este doar ”gospodarul” Kremlinului, atât și nimic mai mult.