Candidatul PAS pentru funcția de primar al Chișinăului, Lilian Carp, a declarat război mafiei imobiliare pe parcursul emisiunii #raport, realizată de jurnalistul Nicolae Chicu pentru publicația Podul.md. În acest sens, Lilian Carp a precizat că își propune să oprească stilul haotic în care se construiește în Chișinău, toate construcțiile trebuind să respecte un plan urbanistic general. Ca model urbanistic, Lilian Carp a oferit exemplul Poloniei, despre care a subliniat că "și-a reconstruit orașele din stil sovietic în stil european, moderne, confortabile".
Nicolae Chicu: Am văzut că vorbiți despre lupta cu construcțiile ilegale. Cum veți lupta cu construcțiile ilegale, știind că acești oameni au bani grei în buzunare și pot corupe în stânga și în dreapta oficialii din primărie?
Lilian Carp: Noi am modificat legislația. A fost votată în primă lectură. Se va răspunde penal pentru cei care vor semna acte ilegale. În al doilea rând, noi trebuie să înțelegem că fără construcții un oraș nu poate exista. Și niciun stat, nicio țară. Sunt aproape 18% din PIB care se formează din domeniul construcțiilor. Unul construiește, altul vinde materiale, altul prestează servicii. Sunt cam 18% din PIB. Ceea ce are nevoie domeniul construcțiilor sunt regulile. Atunci când tu votezi un plan urbanistic, acesta trebuie integrat în problematica întregului cartier, nu doar în zona pe care tu o vizezi separat acolo într-un colț. Agenții economici de regulă vor să câștige mult. Dacă ar avea 1 hectar pe care să poată construi 1 hectar și jumătate, ar face-o. Dar tu ca funcționar trebuie să înțelegi că sunt niște reguli. Dacă vrea să construiască cineva, tu îi spui "Ok, haideți să vedem problematica întregului cartier și îi zici «Tu poți face doar asta. Mai mult decât atât tu nu poți face, pentru că tu creezi probleme. Vrei să construiești mai mult? Atunci trebuie să plătești taxa de urbanizare, iar mai departe noi cu acești bani rezolvăm problema din acest cartier»". Noi avem asemenea situații în Chișinău, cartiere în care se construiesc 6400 de apartamente la Botanic, într-un cartier întreg. Îmi place în general să lucrez cu statistica. Sunt așadar 6400 de apartamente. În următorii 15-20 de ani vor fi vreo 15000 de copii mininum. Lumea vine, pleacă. 15000 de copii în următorii 15 ani. Asta înseamnă copii care trebuie să meargă la grădiniță, copii care să meargă la școală și necesită o altă infrastructură. Ce trebuia să facă primăria? "Da, poți construi aici, dar hai să rezolvăm problemele. Dacă vei avea atâtea apartamente și atâția copii, haideți să vedem cum facem o școală, unde facem grădinița, unde facem infrastructura socială". Tu trebuie să construiești totul împreună. Tu nu poți construi doar case fără să oferi soluții, respectiv drumuri de alternativ. S-a încercat lângă circ să se construiască un centru comercial pe care l-am stopat, pentru că am spus "Oferiți soluții care sunt pentru a fluidiza transportul. Și așa acolo artera e foarte încărcată. Oferiți soluții!". Nu s-au oferit... Agenții economici cred că asta este o dorință a noastră de a stopa. Nu, dar noi dorim să existe reguli. Și noi nu dorim ca ceea ce se construiește să creeze disconfort pentru toți oamenii din jur. Tu ți-ai rezolvat o problemă și ai câștigat bani, dar în schimb ai creat atâtea probleme de confort pentru cei din jur. Oamenii pur și simplu vor să plece de acolo.
Nicolae Chicu: Ultimul plan urbanistic general e din 2007.
Lilian Carp: Da, până se aprobă altul trebuie să respecte acele norme care sunt acolo.
Nicolae Chicu: Atunci realitatea era alta. Planul urbanistic, pentru a fi făcut unul bun, calitativ și predictibil pentru următorii ani, trebuie gândit cu oameni care cunosc ceea ce fac, inclusiv, probabil, și din afară.
Lilian Carp: Ieri am fost la Urban Proiect și sunt oameni care știu ce au de făcut, știu și realitățile, dar sigur că trebuie să consulți și oameni...
Nicolae Chicu: Din România spre exemplu.
Lilian Carp: Oameni care au construit alte orașe. Inclusiv din România. Polonia mai ales are o experiență foarte pozitivă, pentru că ei și-au reconstruit orașele lor din stil sovietic în stil european, moderne, confortabile. Deja planul urbanistic general nu trebuie să fie doar al orașului Chișinău, ci trebuie să integreze și suburbiile, mai ales că avem câteva suburbii în legătură cu care practic nu mai există diferență, căci ai impresia că mergi în Chișinău: Codru, Durlești, mai nou Băcioiu. Sunt deja proiecte de infrastructură, de case, care se construiesc încolo. Deci ele se vor lipi tot mai mult de Chișinău. Atunci trebuie văzut totul într-un plan urbanistic general și deja, în ansamblu, să vedem cum se va dezvolta orașul cu tot cu suburbii.
Vedeți video de la minutul 39:20: