Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Tuesday, Nov 4, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

Interpol R.Moldova: Ilan Şor a revenit în Israel, de unde zburase într-o direcție „necunoscută”. Infractorul căutat internațional ar fi fost la Moscova împreună cu Roman Abramovici

  • Dodo Romniceanu
  • Nov 13, 2023
Citește în rusă
Interpol R.Moldova: Ilan Şor a revenit în Israel, de unde zburase într-o direcție „necunoscută”. Infractorul căutat internațional ar fi fost la Moscova împreună cu Roman Abramovici

Infractorul pro-rus Ilan Şor, condamnat în Republica Moldova la 15 ani de închisoare pentru o faudă bancară de un miliard de dolari, se află din nou pe teritoriul Israelului de unde plecase, în urmă cu câteva zile, cu un avion privat într-o direcția necunoscută (nici de autorităţile de la Chişinău şi nici de cele israeliene), a precizat pentru postul de televiziune Moldova 1 şeful Biroului Interpol din R.Moldova, Viorel Ţentiu.

„La data de 9 (noiembrie), la 21:34, Şor a revenit în Israel, însă autorităţile din Israel nu au comunicat de unde a venit Şor. Avem numai confirmarea faptului că a aterizat pe Aeroportul Ben Gurion Tel Aviv. Nici în primul caz, nici în al doilea caz nu se cunoaşte unde a plecat şi respectiv de unde a venit”, a mai declarat şeful Biroului Interpol din Moldova.

Ţentiu anunţase anterior că Şor a plecat din Israel marţi, 6 noiembrie. Oficialul a spus că toate statele membre Interpol au fost rugate să raporteze dacă acesta se află pe teritoriul lor.

Ilan Șor a fost condamnat pe 13 aprilie 2023 la 15 ani de închisoare, printr-o hotărâre definitivă. Curtea de Apel Chișinău a decis și impunerea sechestrului pe bunuri în valoare de 5 miliarde de lei moldovenești. El a fugit din R. Moldova în Israel în 2019, în perioada în care partenerul său, Vlad Plahotniuc, a pierdut puterea. Potrivit unor investigații jurnalistice, infractorul Ilan Șor trăiește în lux.

Presa din Republica Moldova a relatat zilele acestea, pe surse, că Ilan Şor şi miliardarul rus Roman Abramovici au zburat împreună din Istanbul la Moscova, unde urmau să aibă o întrevedere. La reuniune ar fi urmat să participe şi deputaţii socialişti Adrian Albu şi Bogdan Ţîrdea, precum şi secretarul executiv al Partidului Socialiştilor, Igor Dodon.

„Le recomandăm autorilor acestui fake news să scrie scenarii de filme artistice fantasy. Ar avea succes”, a reacţionat purtătoarea de cuvânt a Partidului Socialiştilor, Carmen Sterpu.

Adrian Albu şi Bogdan Ţîrdea au confirmat că se află la Moscova, unde pe 8 noiembrie au participat la o reuniune a reprezentanţilor ţărilor din Comunitatea Statelor Independente, dedicată „temelor de securitate”. Deputaţii au negat, la rândul lor, informaţiile apărute în presă despre presupusa reuniune cu Ilan Şor.

Solicitat să răspundă ce știe pe această temă, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a dat un răspuns ambiguu bizar precizând că are în vizor „procesele cu impact asupra securității statului”.

„SIS, în limita competențelor legale, investighează orice elemente care atentează la securitatea națională, cu respectarea principiilor statului de drept. Reiterăm că instituția are în vizor procesele cu impact asupra securității statului în vederea anticipării și diminuării acestora”, a răspuns SIS pentru publicația AGORA.md.

Presa a mai menţionat că Dodon ar fi urmat să plece şi el spre capitala Rusiei pe 9 noiembrie. În dimineaţa zilei respective, Igor Dodon a făcut declaraţii la sediul PSRM din Chişinău. Totuşi, pe 10 noiembrie, Dodon a confirmat că va pleca în Rusia, însă nu ca să se întâlnească cu Şor. El a spus că urmează să plece în Federaţia Rusă, mai exact în capitala regiunii Tatarstan, Kazan. Socialistul susţinea că va călători la Kazan pentru a-şi vizita doi dintre copiii săi, care îşi fac studiile acolo.

PODUL.md a semnalat recent un editorial apărut pe Bloomberg în care analistul Marc Champion punea pe tapet ideea extrădării din Israel în Republica Moldova a lui Ilan Șor, atrăgând atenția că un astfel de gest ar fi un semnal puternic pentru Kremlin care sprijină gruparea teroristă Hamas.

„Dacă Israelul dorește să semnaleze Kremlinului că sprijinul pentru Hamas are consecințe, atunci deține un instrument gata pregătit: extrădarea lui Ilan Șor, omul de afaceri și politician care a fugit din Moldova în timp ce a făcut apel la condamnarea sa într-un caz de fraudă bancară de un miliard de dolari. El a lucrat cu Rusia din acel moment pentru a submina guvernul pro-european din Moldova”, a scris Marc Champion, oferind detalii de context despre situația în care se află Republica Moldova și tentativele rusești de destabilizare. 

„Răsturnarea Guvernului pro-occidental al președintei Maia Sandu a reprezentat un obiectiv secundar al planurilor Kremlinului atunci când a invadat Ucraina în februarie anul trecut. Frustrată pe câmpul de luptă înainte de a putea ajunge la hotarul cu Republica Moldova și înfuriată de decizia lui Sandu de a solicita aderarea la UE, Rusia a întrerupt sursele de gaze naturale și energie ale Republicii Moldova. Mișcarea a forțat o trecere brutală la energie mai costisitoare și o prăbușire a creșterii economice a R. Moldova de la un boom post-COVID-19 de 14% în 2021, la o contracție de 5% anul trecut”, se arată în articol.

Potrivit lui Marc Champion, Șor a încercat să valorifice nemulțumirea rezultată prin finanțarea protestelor regulate, cerând Guvernului să demisioneze, răspândind dezinformarea prin mijloacele sale media și promițând o revenire la energie ieftină. Mai multe detalii AICI

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

ilan sor extrădare israel ilan sor israel ilan sor moscova roman abramovici

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.