Propagandistul Nicolai Costîrchin, editorul portalului Gagauznews.md, blocat în Republica Moldova pentru incitare la ură și război, a declarat, într-un interviu acordat site-ului NEWS-FRONT din Rusia, referindu-se la nişte „canale de Telegram”, că autorităţile moldovenești pregătesc asasinarea şi arestarea politicienilor din opoziţie, acțiuni care ar urma să se desfășoare până la Revelion. El a mai spus că „lista celor vizaţi” este deja pregătită și include 150 de persoane, inclusiv din Bălţi şi Găgăuzia. Așa cum ne-a obișnuit propaganda rusească, Costîrchin n-a explicat care ar fi sursa informaţiei și nici n-a oferit exemple de situații în care vreun politician din Republica Moldova a fost omorât.
Potrivit Stopfals.md, Costîrchin a declarat că represiunile autorităţilor moldovenești împotriva opoziţiei sunt cât se poate de reale, menționând că preşedinta Maia Sandu intenţionează să solicite ajutorul „mercenarilor ucraineni” pentru a se răfui cu opoziţia.
„Au apărut informaţii cu referire la acei reprezentanţi ai comunităţii de experţi din Ucraina, care mai păstrează un dram de raţiune - ei nu-s prea numeroşi, dar totuşi mai sunt, iar informaţiile în cauză au fost citate şi de instituţiile media din Rusia - că Maia Sandu intenţionează să solicite ajutorul ucrainenilor, pe care eu unul îi cred mercenari, pentru a lichida prin forţă segmentul de opoziţie din ţara noastră”, a spus Costîrchin.
El a mai menţionat că „Moldova este împinsă spre scenariul ucrainean”, astfel că asasinările şi arestările sunt cât se poate de posibile. „Scenariul care prevede organizarea unor asasinate, arestări, intentarea unor dosare penale, sechestrarea averii în raport cu mai mulți exponenți ai opoziției moldovenești este destul de realist. Și, în opinia mea, multe se pot întâmpla anume până la Revelion”, este de părere Costîrchin, potrivit sursei citate.
Făcând afirmații despre răfuieli și asasinarea celor din opoziție, Costîrchin totuși n-a relatat despre vreun caz de acest gen. Din câte se cunoaște, astfel de cazuri n-au avut loc. Totuși, unui public neavizat, în special din Rusia, i se sugerează că astfel de cazuri nu sunt singulare. În plus, Costîrchin dă impresia că nu vorbește în numele propriei persoane, ci face referire la anumite surse, fără a le indica. În acest mod este imposibil de verificat măcar parțial cele spuse de el.
„Lista celor vizaţi” ar include 150 de persoane
Costîrchin a mai spus, în cadrul emisiunii, că potrivit informațiilor de care dispun niște surse anonime - care iarăși nu sunt numite - s-ar fi constatat că autoritățile de la Chișinău au pregătit o listă cu cei vizați, care include 150 de persoane. Potrivit lui Costîrchin, aceste acțiuni vor viza în primul rând persoanele care desfășoară o activitate politică intensă la Bălți și în Găgăuzia.
„Astăzi în aceleași surse au apărut informații potrivit cărora ar fi gata lista celor vizați, dar eu voi lua între ghilimele sintagma, o listă care include 150 de persoane din toate raioanele Moldovei. Este vorba, în primul rând, de cei care desfășoară o activitate intensă, și aici din nou voi evoca sursa la care mă refer, în capitala de nord a țării, orașul Bălți. La fel, este vorba de cei care țin de autonomia găgăuză, care reprezintă, ca să mă exprim așa, segmentul găgăuz de activiști politici și politicieni, inclusiv cei care fac parte din organele de conducere din autonomia găgăuză”, a spus Costîrchin.
La fel ca în cazul „mercenarilor ucraineni” nu sunt indicate anumite surse, respectiv nu pot fi făcute niciun fel de verificări. Nu se știe despre ce fel de listă este vorba, cine sunt persoanele vizate și cine a făcut publică lista respectivă.
„Moldova urmează scenariul ucrainean”
Narativul conform căruia „Moldova este împinsă spre scenariul ucrainean” este distribuit activ de către mediile și bloggerii pro-Kremlin. De obicei, afirmația este prezentată ca o „opinie de expert”, iar întregul enunț este bazat doar pe opinie, fără a fi evocate date și fapte concrete, iar în unele cazuri chiar se recurge la minciuni crase. Același portal Stopfals.md a relatat despre jurnalista din Ucraina, Diana Pancenko, care în țara sa a fost inclusă în lista trădătorilor, fiind dată în urmărire de organele de anchetă. În emisiunea moderată, ea relatează că Moldova „calcă pe urmele Ucrainei”, iar Chișinăul „este gata să atace Transnistria”. În special, în emisiunea sa au fost expuse speculații și minciuni crase despre faptul că încă înainte de declanșarea războiului din Ucraina autoritățile moldovenești rupeau legăturile cu Rusia. În calitate de exemplu vom evoca un video difuzat în cadrul emisiunii. Este vorba despre discursul președintei Maia Sandu despre interzicerea panglicii Sfântul Gheorghe. Totuși, acea înregistrare video cu declarația şefei statului a fost realizată după începerea războiului, iar panglica Sfântul Gheorghe a fost utilizată de Kremlin ca simbol de susținere a armatei rusești, împreună cu simbolurile „Z” și „V” (aceste litere erau aplicate pe tehnica militară rusească din Ucraina).
Un interviu nou cu teze vechi
Printre altele, Costîrchin a mai discutat cu moderatorul Alexei Davîdov subiectele ce țin de „patronii din Occident”, „anularea” statutului special al Găgăuziei, alegerile din Moldova etc. Mai multe din supozițiile evocate sunt vehiculate permanent de propaganda de la Kremlin, inclusiv de adepții acesteia din Moldova. Pe laptopul lui Davîdov, care apare în emisiune, este desenat simbolul „Z”, folosit în războiul din Ucraina și care este interzis pe teritoriul Republicii Moldova.
„Sperietorile” principale sugerează că Chișinăul va ataca Transnistria, că în Moldova au sosit zeci de mii de soldați NATO etc. Aceleași speculații și falsuri sunt distribuite și de unii politicieni moldoveni. Bunăoară Marina Tauber, vicepreședinta Partidului „Șor”, recunoscut neconstituțional, a declarat că Guvernul R. Moldova pune la cale provocări în Transnistria și ar fi comandat 3000 de sicrie. Potrivit Marinei Tauber, „atacul” ar fi trebuit să aibă loc la 17 aprilie 2023. Declarațiile nu s-au adeverit. Atunci, surse din Guvern au declarat că „afirmațiile sunt false și fac parte dintr-un discurs constant de promovare a fricii și dezbinării în societate”.
Sursa foto: Andrey Smirnov / AFP / Gety