Criza energetică din Transnistria, declanșată într-un mod neprovocat de Federația Rusă, a modificat agenda politică de la Chișinău și poate avea consecințe imprevizibile de ordin electoral pentru tabăra pro-europeană și, în primul rând, pentru partidul de guvernământ. Dacă am admite că, înainte de a începe anul, PAS a avut un plan de acțiuni în vederea alegerilor, cu siguranță că acesta a trebuit să suporte modificări și o parte din punctele sale să fie amânate. Prioritățile au devenit altele.

Riscul ca situația din stânga Nistrului să degenereze și să se extindă pe teritoriul aflat sub control constituțional a existat cu adevărat și încă nu a dispărut cu totul. Lobby-ul făcut de diplomația moldovenească la Uniunea Europeană, precum și mediatizarea internațională a crizei au condus, în definitiv, către o soluție financiară care previne catastrofa umanitară din regiune. Totuși, în societatea moldovenească nu a fost observat vreun entuziasm special în legătură cu succesul diplomatic repurtat de emisarii moldoveni la Bruxelles și nici pentru că, măcar pentru moment, uneltirile Rusiei a fost zădărnicite.

Dimpotrivă, grija manifestată de decidenții politici de la Chișinău pentru Transnistria a împărțit societatea moldovenească, și așa fragmentată, în alte tabere, dintre care una nu privește cu ochi buni condescendența arătată la nivel oficial regiunii secesioniste. A turnat gaz pe foc și jubilația separatiștilor, care au păstrat o retorică trufașă față de autoritățile centrale, în situația în care ar fi trebuit să le fie cel puțin recunoscători pentru contribuția lor în anularea unui colaps umanitar în regiune.

Această reacție necuvenită și, cu siguranță, necivilizată a sporit nemulțumirea acelei părți a societății care a pretins că ar fi trebuit să le fie impuse niște condiții liderilor de la Tiraspol, la pachet cu gazele naturale cumpărate pe bani europeni. Puțini își imaginează în ce fel ar fi urmat să fie puse acele condiții și ce fel de convenție ar fi acceptat liderii secesioniști, avându-se în vedere dependența lor față de Moscova, dar ostilitatea lor, care a căpătat în ultimele zile forme de batjocură, a lăsat tuturor un gust amar. Și nu prea există îndoieli că vinovatul de serviciu, care decontează aproape de fiecare dată asemenea percepții negative iscate în societate, indiferent cât substrat realist ar avea ele, este de fiecare dată guvernarea.

Aceasta poate că este cea mai periculoasă cursă pe care au întins-o rușii puterii de la Chișinău, prin a o forța să jongleze cu opțiuni departe de a fi ideale, existând riscuri de imagine în toate cazurile. În termeni simpli, orice ar fi făcut în situația creată, Guvernul oricum ar fi fost criticat.

Noutatea este că, după rezolvarea financiară a problemei, criza nu pare să fi luat sfârșit, ci se transferă strict într-un joc pozițional. Guvernul pare să fi intrat puternic în joc și găsește pentru sine o altă miză a situației, asupra căreia începe să se concentreze, aceea de a nu pierde războiul informațional pe această temă. Intimidat de avalanșa de mesaje false de pe rețelele de comunicare din stânga Nistrului, care atribuie Rusiei un rol binefăcător în depășirea crizei, cabinetul primului ministru face declarații, inclusiv în limbă rusă, în ideea de a influența opinia publică din regiune.

Întrebarea care intervine este dacă încercarea de a sparge bula informațională din stânga Nistrului este o reacție de moment sau a făcut parte din start din lista de obiective ale administrației de la Chișinău. În cazul în care este o improvizație forțată de împrejurări, ar fi important de știut dacă autoritățile centrale sunt conștiente de cele două obstacole majore, care nu pot fi surmontate pe termen scurt, în calea transmiterii către cetățenii din Transnistria a unor mesaje-cheie despre criza energetică: caracterul ermetic al spațiului informațional din regiune, pe fondul unui instrumentar de comunicare limitat al Chișinăului, și mentalitatea populației locale, favorabilă Rusiei în orice condiții.

Indiferent cât de comunicativ se va arăta în raport cu populația de peste Nistru, Guvernul creează, prin toată prestația sa pe această dimensiune, voluntar sau fără voia sa, o temă de campanie pentru alegerile parlamentare. Problema care se pune în această situație este dacă majoritatea electoratului rezonează cu problemele din Transnistria.

După peste 3 decenii de separare fizică, informațională și civilizațională între cele două maluri ale Nistrului, în Republica Moldova s-a dezvoltat o generație dominată mai degrabă de o stare de indiferență față de Transnistria. Aceasta pe lângă cunoscutele rezerve ale celor care încă țin minte ororile comise de așa-zișii „cazaci” și Armata a 14-a, precum și toate nedreptățile la care s-au dedat ulterior organele represive transnistrene în raport cu școlile românești și fermierii din zona de securitate. Peste toate, nu poate fi uitată uciderea de către un ofițer rus, rămas nepedepsit, a tânărului Vadim Pisari, pe podul de la Vadul lui Vodă, la 1 ianuarie 2012.

Asociată în mentalul colectiv cu Rusia, regiunea separatistă este percepută deseori de majoritatea populației moldovene ca o problemă geopolitică, înainte să fie tratată ca o chestiune de interes național. După o lună de comunicare intensă pe tema transnistreană, mulți cetățeni din teritoriul controlat constituțional așteaptă să li se acorde și lor o atenție pe măsură. Înclinația actualei guvernări pentru temele internaționale, cum ar fi agresivitatea Rusiei în raport cu Chișinăul, războiul din Ucraina și integrarea europeană, nu poate fi exacerbată în dauna problemelor cotidiene care îi preocupă pe alegătorii moldoveni.