Zilele de 2-3 august 1976 au comportat o anumită semnificație pentru România Socialistă și Basarabia (așa-zisa “RSSM”) din două motive: atunci a avut loc vizita dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu pe plaiuri basarabene, aceasta fiind prima vizită a unei delegații românești la o distanță de 32 ani de la cea de-a doua ocupație sovietică a Basarabiei noastre (1944). Tot la 2-3 august 1976, criminalul Ceaușescu își pierdea în ochii basarabenilor imaginea de așa-zis “lider antisovietic rebel” al blocului socialist și de așa-zis “unionist”, percepții profund mincinoase pe care le cultiva în România din dreapta Prutului.
Din pricina secretomaniei comunistoide dar și din cauza cenzurii de partid, românii de pe ambele maluri ale Prutului nu știau că Nicolae Ceaușescu urma să ajungă la Chișinău în perioada amintită. Cu acea ocazie, dictatorul analfabet avea să oficializeze o nouă trădare a Basarabiei noastre, după trădarea pe care o săvârșise în 1965, atunci când Ceaușescu i-a turnat la KGB-ul lui Andropov pe unioniștii Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur și Alexandru Șoltoianu pentru insistențele lor de a încerca să îl informeze despre deportările în Siberia, Marea Foamete și celelalte crime odioase comise de ruși în Basarabia noastră. Neinteresându-l să afle mai nimic despre soarta românilor basarabeni, greu încercați de criminalii în masă de la Kremlin, el însuși fiind un prototip al lui Stalin pentru România, Ceaușescu practic le-a facilitat unioniștilor din stânga Prutului condamnările la deportare în Gulag (detalii AICI).
Vizita anti-românului Ceaușescu în Basarabia noastră
În contextul disensiunilor care afectau relațiile dintre București și Moscova, sejurul lui Ceaușescu la Chișinău se dorea a fi o șansă de “înviorare” a legăturilor dintre URSS și RSR. Trebuie spus că vizita și șederea lui N. Ceaușescu în gubernia RSS Moldovenească în intervalul 2-3 august 1976 era una de escală, de la Chișinău, dictatorul urmând să zboare spre Armenia, apoi spre Peninsula Crimeea, acolo unde avea programată o întâlnire cu liderul sovietic Leonid Brejnev.
Din delegația românească mai făcea parte Ștefan Andrei (pe atunci ministru de Externe), Elena și Nicu Ceaușescu, șeful aripii de tineret a partidului unic. Așa cum avea apucătura, dictatorul a vizitat câteva întreprinderi și uzine, la una dintre acestea ținând un discurs de lemn, în cadrul unei regii propagandistice.
În tot acest timp, la București, cu asentimentul și acordul aceluiași Ceaușescu, erau lansate o serie de lucrări de istorie în care chestiunea Basarabiei era tratată, în premieră, de pe o poziție națională, și nu de pe una arondată propagandei pro-sovietice: în 1812 a fost anexare țaristă ilegitimă, în 1940 nu a fost o cedare “benevolă”, ci una forțată, în 1918 nu a fost o “ocupație românească”, ci un act de reunificare legitim și de comun acord, în conformitate cu contextul internațional, Sfatul Țării fiind printre cele mai democratice și reprezentative instituții parlamentare nu doar românești, ci și interbelice.
În discursul său de la Chișinău însă, Ceaușescu s-a ferit să facă declarații sau măcar aluzii la românitatea republicii sovietice dintre Prut și Nistru, la identitatea românească a majorității locuitorilor săi, la limba română vorbită pe cele două maluri ale Prutului, limitându-se să laude “performanțele reușite de oamenii muncii din RSSM în privința economiei, industriei, agriculturii”. Aspectele sensibile ale trecutul poporului român au lipsit cu desăvârșire din discursul lui Ceaușescu, partea română neasumându-și nu doar dezideratul unionist, ci și responsabilitatea pentru noile apariții istoriografice de acasă, care, culmea, erau lansate tot la ordinul lui Ceaușescu, și care combăteau tezele rusești despre existența așa-zisei “limbi moldovenești” sau a așa-zisului “popor moldovenesc”, cică distinct de poporul român.
Mai mult, pentru a nu da motive de suspiciune din partea rușilor cu privire la un posibil caracter naționalist al vizitei în Basarabia, Ceaușescu a insistat pe includerea Armeniei ca următoare destinație a unui turneu mai larg. Prin această vizită fără un conținut real, românii basarabeni au conștientizat că Nicolae Ceaușescu nu era nici pe departe vreun ”antisovietcik”, ci o păpușă a Moscovei.
Vizita reflectată în presa din România
Vizita a ținut capul de afiș în una dintre publicațiile timpului, “Flacăra Roșie”, organ al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Deși o vizită ”istorică”, remarcăm o prezentare generală a acesteia fără a se pune accent pe zona sau republica vizitată în titlul știrii: “Vizita de prietenie a tovarășului Nicolae Ceaușescu în Uniunea Sovietică”, în locul Basarabiei sau măcar a titulaturii “RSSM”, cum ar fi fost normal. Gestul laș avea menirea să transmită, din capul locului, că România nu avea pretenții teritoriale față de URSS, deși ar fi trebuit să aibă, în virtutea dreptului istoric, măcar în privința teritoriului cu majoritate românească ce alcătuia actuala Republică Moldova.
Sunt trecute în revistă așa-numitele “vizite de inspectare” la complexul “Moldvinprom”, un gigant în ramura viticulturii şi vinificaţiei din RSSM, precum și la centrala științifică de producție a cablajelor “Microprovod”. Sunt subliniate preocupări ale părților privind ridicarea “nivelului de trai și edificarea orânduirii socialiste”. În cadrul unui așa-zis miting regizat la o fabrică, deși foarte mulți basarabeni au venit cu tricolorul românesc (o recunoaște și publicația amintită), Ceaușescu evită orice mesaje de natură așa-zis “naționalistă”, cu trimitere la identitatea românească a Basarabiei, la rapturile teritoriale rusești șamd. Mai mult, referindu-se la locuitorii dintre Prut și Nistru, ziarul ”Flacăra Roșie” îi numește, în cel mai internaționalist mod posibil, doar “popor sovietic”. În discursul său ținut în cadrul mitingului, Ceaușescu a făcut o singură trimitere la așa-zisul “poporul moldovenesc” (și el o narațiune rusească, repetată recent de Călin Georgescu) însă fără a fi citat, în acești termeni, de “Flacăra Roșie”.
Vizita reflectată în presa din RSSM
Ziarul guvernamental “Moldova Socialistă” din RSS Moldovenească a acordat o atenție considerabilă acestei vizite, prezentând și o serie de imagini cu oaspeții aflați la Chișinău. Spre deosebire de internaționalismul ziarului “Flacăra Roșie” din România, “Moldova Socialistă” a pus un anumit accent pe caracterul național, subliniind realizările “norodului moldovenesc în construcția comunistă”.
Totuși, nu a lipsit, ca și în cazul presei din România, sintagma “colaborarea dintre popoarele român și sovietic”. În articol, jurnaliștii de la “Moldova Socialistă” au publicat un fragment din discursul secretarului general al PC RSSM, Ivan Bodiul, în care acesta abordează experiența de dezvoltare economică a RS Române și RSSM, schimbul de idei și bune practici, totodată invocând relațiile de bună vecinătate dintre România și URSS. În aceeași declarație, citat de jurnaliștii de la “Moldova Socialistă”, Bodiul declară că poporul român este un popor talentat, iar România, “bunul nostru vecin”.
Această stare de dezghețare a relațiilor bilaterale contrasta puternic cu istoriografia moldovenească a acelor vremuri, având în vedere abordarea profund antiromânească asupra trecutului recent al istoriei Basarabiei și în definitiv, cu imaginea de ”dușman” și ”vecin cotropitor” al românului din dreapta Prutului. De altfel, la acel moment, trecuseră doar doi ani de la lansarea volumului istoricului moldovean rusofil Artiom Lazarev, “Organizarea statului sovietic moldovenesc și problema basarabeană”, în care erau susținute teoriile mincinoase privind așa-zisa “identitate moldovenească”, distinctă de cea română, și în care era condamnată și pusă doar în lumină proastă perioada administrației românești interbelice în Basarabia, studiul abundând de cea mai purulentă românofobie.
După ce a plecat din Chișinău, Ceaușescu a ajuns și în Crimeea, acolo unde a avut o întâlnire cu Leonid Brejnev, liderul URSS. Ziarul “Moldova Socialistă” (capturile foto au fost obținute de Podul.md de la Agenția Națională a Arhivelor R.Moldova), cu trimitere la agenția sovietică de stat TASS, a relatat despre această întâlnire, la care problema Basarabiei de fapt a lipsit de pe agenda discuțiilor. Să nu uităm faptul că Ceaușescu a avut acces la arhiva inedită a ilustrului politician basarabean Pan Halippa, votant al Unirii Basarabiei cu România, refugiat la București în anii ocupației sovietice. Când a părăsit Basarabia, Halippa a evacuat o bună parte din arhiva Sfatului Țării, una dintre cele mai democratice, reprezentative și incluzive instituții parlamentare ale perioadei interbelice din Europa.
Concluzia: Ceaușescu NU a fost unionist, ci antiunionist. El nu a revendicat niciodată Basarabia noastră
În concluzie, știrea despre vizita lui Ceaușescu în Basarabia/RSSM, deși una istorică, s-a limitat doar la termeni ideologici și de prietenie între popoarele român și “sovietic”, la sublinierea unor aspecte evazive precum realizările din economie, evitându-se aluziile la ocupația sovietică, pretențiile teritoriale românești justificate, precum și cele referitoare la identitatea românească a Basarabiei sau la trecutul românesc al teritoriilor de la Est de Prut. Este eminamente incredibil că până și presa sovietică din RSSM, care nu avea de-a face cu promovarea identității românești a moldovenilor Basarabiei noastre, ci doar cu deznaționalizarea lor, a vorbit în termeni mai “naționali” decât a făcut-o presa comunistă din Patria Mamă.
În realitate, regimul comunist de la București a exploatat subiectul Basarabia în scopuri propagandistice, pentru ca, în diverse contexte geopolitice, să îl poată folosi cu scopul de a-și întări poziția în cadrul negocierilor cu sovieticii, retrocedarea teritoriilor românești dintre Prut și Nistru nefăcând niciodată obiectul solicitărilor lui Ceaușescu către Moscova.
