Încă din debutul invaziei rusești în Ucraina, istoricul italian Leo Goretti a avertizat, într-un eseu (detalii AICI), despre modul mincinos, abuziv și brutal prin care Vladimir Putin folosește istoria pentru a-și justifica anexările și războaiele ilegale. Evident, este vorba despre o istorie rescrisă și deformată până la stadiul de a fi paralelă cu orice istorie autentică. În acest sens, istoricul a analizat atât discursul lui Putin din 21 februarie 2022, care a prefațat invadarea Ucrainei, cât și eseul "Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor", pe care președintele Rusiei l-a publicat, chiar sub semnătura sa, în iulie 2021.
În cele ce urmează, Podul.md publică în integralitate eseul lui Leo Goretti, întrucât textul oferă o veritabilă anatomie a fake news-urilor istorice vehiculate de Kremlin ca justificatorii pentru genocidul săvârșit în Ucraina și pentru toate celelalte atrocități comise:
21 februarie 2022. Discursul
”‹Ucraina nu este doar o țară vecină pentru noi. Este o parte inalienabilă a istoriei, culturii și spațiului nostru spiritual› – așa a prezentat Putin situația istorico-politică a Ucrainei, în discursul său de 55 de minute adresat națiunii ruse la 21 februarie 2022, discurs ce a prefațat invazia Rusiei în Ucraina.
Susținerile lui Putin au fost înțesate cu referințe istorice. ”Vladimir Putin pare să fie obsedat de istorie. Așadar, o parte din atenția noastră [...] ar trebui să se uite la modul în care Putin folosește istoria”, puncta istoricul Benjamin Nathans
Într-adevăr, aproape un sfert din discursul președintelui Rusiei a fost dedicat unor narațiuni destul de confuze și alambicate despre istoria rusă și sovietică de dinainte de 1991, Putin plecând de la ideea că acest lucru ar fi necesar ”pentru a explica motivele care stau la baza acțiunilor Rusiei și ceea ce urmărim să realizăm”.
Eseul lui Putin. Și inevitabilele obsesii ale Rusiei
O astfel de fixație a trecutului este și mai evidentă dacă ne referim la eseul "Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor" pe care Putin l-a publicat în iulie 2021, imediat după ce răbufniseră tensiunile diplomatice cu Kievul, din cauza desfășurării masive de trupe și arme în apropierea graniței cu Ucraina.
Deși nu este clar dacă eseul a fost scris personal de președintele rus, nu există nici o îndoială că acesta a supravegheat îndeaproape procesul. Putin a dedicat chiar o sesiune specială de întrebări și răspunsuri pentru a discuta conținutul articolului într-un mod mai informal. Alegerea de a fi autorul unui articol a cărui versiune în limba engleză are aproape 7.000 de cuvinte este semnificativă și cumva profund anacronică. Nu este surprinzător faptul că președintele ucrainean Zelensky a reacționat la publicarea acestuia prin șușoteli: "Sunt invidios că președintele unei puteri atât de mari își poate permite să petreacă atât de mult timp scriind un asemenea volum de muncă detaliată".
Întinzându-se de la "rusul antic" până la evenimentele care vor avea loc în mai 2021, eseul oferă o lectură extrem de selectivă și ideologică a peste o mie de ani de istorie. În ciuda afirmației lui Putin că este vorba despre "un material analitic bazat pe fapte istorice, evenimente și documente istorice”, ar fi inutil să ne angajăm într-o analiză amplă pentru a demitiza afirmațiile individuale făcute de-a lungul lucrării.
În schimb, documentul este interesant ca sursă privind viziunea despre lume a lui Putin și a cercului său de apropiați și ar trebui analizat ca atare.
Un ultranaționalism etnocultural cu accente imperialiste
Abordarea subiacentă, centrată pe justificarea unei origini esențialiste, de vârstă mijlocie, a națiunii ruse, care amintește cumva de pamfletele naționaliste de la sfârșitul secolului al XIX-lea/începutul secolului al XX-lea, pare a fi un pas înainte în orientarea treptată a lui Putin către un naționalism etnocultural cu accente imperialiste. Astfel, în narațiunea lui Putin, "rușii, ucrainenii și bielorușii sunt cu toții descendenți ai Rusiei Antice", legați prin "legături spirituale, umane și civilizaționale formate de secole și care își au originile în aceleași surse".
Deși recunoaște că "o anumită parte a unui popor [...] poate deveni conștientă de sine ca națiune separată la un moment dat", președintele rus susține ideea că rușii și ucrainenii sunt "un singur popor" și că Rusia, Ucraina și Belarus reprezintă împreună "o singură mare națiune, o națiune trinitară" - un concept pe care Putin l-a reafirmat din nou în cadrul întrebărilor și răspunsurilor, subliniind că "triunitatea poporului nostru nu va dispărea niciodată”.
Bineînțeles, această lectură despre națiunea ruse este însoțită atât de o lectură benignă a trecutului imperial al Rusiei (când "teritoriile sud-vestice ale Imperiului Rus [...] s-au dezvoltat ca entități diverse din punct de vedere etnic și religios"), cât și de o respingere a narațiunilor etno-naționaliste concurente, cum ar fi naționalismul ucrainean din secolul al XIX-lea, care, potrivit lui Putin, nu ar avea "nicio bază istorică" și face parte dintr-un "proiect anti-Rusia" început încă din secolul al XVII-lea.
Implicațiile unei astfel de abordări în ceea ce privește Ucraina de astăzi sunt clare în articolul semnat de Putin. În timp ce a vorbit aparent respectos despre "dorința ucrainenilor de a-și vedea țara liberă, sigură și prosperă", Putin a insistat că, datorită moștenirii istorice comune, "adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia". În termeni teritoriali, acest lucru este legat și de o diminuare substanțială a integrității Ucrainei.
Refacerea URSS. Și critica lui Lenin
Eseul susține în mod evident anexarea Crimeei ("Crimeea și locuitorii din Sevastopol au făcut alegerea lor istorică") și o secesiune a Donbasului ("Kievul pur și simplu nu are nevoie de Donbas"); dar, în mod remarcabil, implicațiile sale potențiale par să meargă mai departe. Acesta este cazul, de exemplu, atunci când Putin face referire la opinia mentorului său Anatoly Sobchak, potrivit căreia "republicile care au fost fondatoare ale Uniunii, după ce au denunțat Tratatul de Uniune din 1922, trebuie să se întoarcă la granițele pe care le-au avut înainte de a se alătura Uniunii Sovietice", sau atunci când se plânge de anexarea Ruteniei Carpatice la Ucraina în 1945.
Acest lucru evidențiază un alt aspect notabil al discursului lui Putin: distanțarea sa fermă de trecutul bolșevic al Rusiei. Președintele rus a fost categoric în acest sens în discursul său: "dezintegrarea țării noastre unite a fost provocată de greșelile istorice, strategice din partea liderilor bolșevici și a conducerii PCUS". Bolșevicii au fost cei care "au modelat [Ucraina modernă] - pentru o parte semnificativă - pe pământurile Rusiei istorice", adică, în opinia lui Putin, Rusia imperială din secolul al XVII-lea și mai târziu; făcând acest lucru, ei "au tăiat țara în bucăți" și "Rusia a fost jefuită".
Putin s-a referit în mod direct la părintele fondator al URSS, indicându-l pe Lenin ca fiind responsabil pentru că a pus "un slogan despre dreptul națiunilor la autodeterminare [...] la temelia statalității sovietice". Acest act inițial, descris de Putin ca fiind "mai rău decât o greșeală", a fost urmat de multe altele, ducând la "prăbușirea" a ceea ce Putin numește în mod semnificativ "Rusia istorică cunoscută sub numele de URSS".
În general, discursul lui Putin despre istorie pare să indice o respingere a trecutului sovietic (în special bolșevic), cu excepția notabilă a participării URSS la cel de-al Doilea Război Mondial. Accentul îngust pus pe istoria Rusiei și pe "interesele naționale" și lipsa referințelor la noțiuni exploatate în mod tradițional în propaganda sovietică, precum "umanitate", "progres" sau "viitor", sunt revelatoare în acest sens: în special, singurele (trei) ori când Putin a folosit cuvântul "viitor" în discursul său prezidențial din 21 februarie au fost în legătură cu alegerile politice comuniste din trecut ("nimeni nu s-a gândit la viitor"; "pe fondul retoricii superficiale și populiste despre democrație și un viitor luminos") sau cu posibilele amenințări venite din partea SUA și NATO ("se vor comporta la fel în viitor").
Putin trebuie să fie confruntat cu realitățile internaționale actuale
În schimb, viziunea actuală a lui Putin pare să fie impregnată de o mentalitate de sfârșit de secol XIX, modelată de o gândire geopolitică brută combinată cu o lectură à-la-carte a trecutului, prin care "patria" rusă cuprinde într-o îmbrățișare imperială o varietate de "teritorii istorice" și popoare bazate pe pretenții foarte dubioase privind istoria și identitatea. După cum știu istoricii, astfel de speculații sunt ușor de fabricat și de remodelat după bunul plac – și este foarte probabil ca ele să creeze animozitate și să exacerbeze tensiunile între state și în interiorul acestora. Va fi necesar ca președintele rus să renunțe la cărțile sale de istorie fictive. Pentru a face acest lucru, Putin trebuie să fie confruntat cu realitățile internaționale actuale, la sute de ani distanță de trecutul imperial rusesc. Acest lucru implică respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a statelor în conformitate cu dreptul internațional, recunoașterea posibilității coexistenței pașnice a comunităților în cadrul acestora, precum și abandonarea limbajului toxic al "chestiunilor naționale" și al "moștenirilor civilizaționale".
