„Trebuie să fim gata pentru toate scenariile. S-au schimbat aceste încercări de destabilizare din partea Federației Ruse și respectiv ne putem aștepta la altfel de încercări”. Afirmația îi aparține președintei Maia Sandu și a fost făcută în cadrul unui interviul pentru RFI, în contextul apropierii alegerilor locale din această toamnă.
„Există aceste riscuri în cazul grupării Șor. Aceasta este folosită de Federația Rusă pentru a dăuna proceselor democratice din R.Moldova și cu banii Federației Ruse se încearcă cumpărarea alegătorilor din R. Moldova. Instituțiile noastre trebuie să fie mai vigilente decât până acum. Mă refer la Comisia Electorală Centrală și nu doar, așa încât să se asigure condiții corecte și să se asigure legalitatea finanțării campaniilor electorale”, a declarat șefa statului.
Președinta a fost întrebată dacă există semnale legate de eventuale provocări și încercări de destabilizare în toamnă.
„Trebuie să fim gata pentru toate scenariile. S-au schimbat aceste încercări de destabilizare din partea Federației Ruse și respectiv ne putem aștepta la altfel de încercări. Răspunsul nostru este vigilență din partea instituțiilor, vigilență din partea cetățenilor. Dar cetățenii trebuie să se informeze din surse sigure și să facă o alegere în vederea construirii unor localități și a țării în care să se simtă ei bine. Cetățenii ar trebui să iasă la vot întrucât de votul lor depinde cum vor fi administrate localitățile, cum va fi viitorul lor”, spune Sandu.
Amintim că alegerile locale generale din Republica Moldova vor avea loc la 5 noiembrie curent. Campania electorală pentru scrutin va începe la 6 octombrie. Mai multe forțe politice și-au anunțat deja candidații la funcția de primar general al capitalei.
Noua admnistrație a Găgăuziei „trebuie să lucreze în interesul statului R. Moldova și nu în interesul Rusiei”
În Găgăuzia au eșuat trei tentative de numire a Executivului regiunii, iar noua bașcană Evghenia Guțul, susținută de fugarul Ilan Șor, deși a fost aleasă, nu poate fi confirmată. Președinta Maia Sandu susține că Adunarea Populară trebuie să decidă când și dacă va fi numit Comitetul executiv.
„Din păcate instituțiile statului și Comisia Electorală locală din Găgăuzia nu au intervenit la timp și aceste abuzuri au rămas nesancționate. Acum votul a avut loc. Iar cei care au fost aleși trebuie să lucreze în interesul cetățenilor care le-au dat votul. Trebuie să lucreze în interesul statului R. Moldova și nu în interesul Rusiei, chiar dacă bănuim că în procesul de alegeri au fost folosiți bani rusești, dar acest lucru este ilegal. Este o problemă care trebuie să fie rezolvată la nivel local. Este Adunarea Populară care trebuie să ia o decizie. Există legile statului R.Moldova, există niște reguli ale autonomiei. În acest cadru trebuie să se găsească o soluție”, a mai spus șefa statului pentru sursa citată.
„Indiferent ce se întâmplă în Găgăuzia, riscurile în alte regiuni ale țării persistă atât timp cât banii rusești intră în țară și nu sunt identificați la timp de instituțiile noastre și atât timp cât așa zișii politicieni care folosesc acești bani rusești ca să cumpere voturi, rămân nepedepsiți”, a adăugat președinta.