E indubitabil: de-a lungul ultimilor 30 de ani, deși a trecut prin perioade foarte dificile din punct de vedere financiar, Primăria Chișinău nu a acumulat niciodată datoriile gigantice pe care le are în prezent. Vorbim despre datorii ce amenință să falimenteze companii municipale de primă mână, ceea ce ar avea un impact devastator asupra orașului.
Cine este principalul responsabil pentru această situație dezastruoasă? Primarul rusofil și românofob Ivan Ceban, cel care a contractat, pe bandă rulantă, împrumuturi cu dobânzi enorme. Fără ca aceste împrumuturi să soluționeze sau măcar să amelioreze, într-un fel sau altul, multiplele probleme cu care se confruntă Chișinăul. Dimpotrivă.
Cu atât mai mult în acest context cu importante mize electorale, chișinăuienii trebuie să conștientizeze că vor fi necesari zeci de ani pentru restituirea datoriilor cauzate de administrația Ceban, fapt ce va împotmoli Chișinăul, adâncindu-i și sporindu-i problemele pe termen scurt, mediu și lung. Persistența rusofilului în fotoliul de edil ar reprezenta un dezastru de mari proporții pentru Chișinău.
Între timp, travestit de serviciile secrete rusești în așa-zis ”pro-european”, același Ivan Ceban risipește într-o veselie sume enorme (vorbim de bani publici!) pentru organizarea de evenimente și concerte electorale, el fiind principalul beneficiar al acestor exerciții de imagine care fac jocul Kremlinului. În maniera-i caracteristică, primarul rusofil nu pierde nicio ocazie ca să dea vina fie pe guvernarea PAS, fie pe greaua moștenire, obsesiv invocată, încercând să se spele pe mâini de dezastrul cauzat chiar de managementul său catastrofal.
Împrumuturi de 1 miliard de lei în numai doi ani!
Încă din aprilie 2022, Ruslan Codreanu – fost primar interimar al Chișinăului – l-a acuzat public pe Ivan Ceban că a contractat nejustificat, în cursul a doar doi ani, credite în valoare de 1 miliard de lei, totul cu dobânzi foarte mari. Gaura generată de rusofil e fără precedent, a explicat el – Primăria Chișinău nu a avut niciodată datorii mai mari decât cele pe care le are în prezent.
”În numai doi ani, Ion Ceban a împrumutat de la aproape toate băncile comerciale din Republica Moldova 1 miliard de lei. În doi ani, 2020-2021, bugetul Primăriei Chișinău a fost de 12 miliarde lei și pe lângă asta 1 miliard împrumutat de la băncile comerciale. Nu e rău să te împrumuți ca să investești în infrastructură, în proiecte mari, dar el se împrumută la bănci comerciale cu dobânzi mari ca să consume, să vopsească o bordură, să se laude că a sădit o floricică”, a punctat Ruslan Codreanu (detalii AICI)
Dobânzi foarte mari
De asemenea, Codreanu a susținut că dobânzile foarte mari la care a făcut referire se ridicau la nu mai puțin de 62 de milioane de lei, bani care ar fi trebuit să fie achitați încă din 2022 din bugetul municipal.
Desigur, la fel ca în toate cazurile (nu puține) în care s-a confruntat cu astfel de acuzații, Ceban a negat cu vehemență că Primăria Chișinău ar fi acumulat prin împrumuturi, la nivelul anului 2022, datorii de 1 miliard de lei, însă NU a demonstrat asta și prin prezentarea unor documente concludente, clauzele contractelor bancare rămânând netransparente. Și în această situație, de ce l-ar crede cineva, oricine, pe Ivan Ceban, principalul pion politic al Rusiei din R.Moldova, personaj consiliat de FSB?
În loc să clarifice totul, așa cum ar proceda cineva care nu are nimic de ascuns, Ceban încearcă să dea vina pe ”greaua moștenire”, văicărindu-se că bugetul municipal suportă cheltuieli pentru acoperirea datoriilor contractate de la bănci în anii 2011-2015.
În aceste condiții, este cât se poate de legitimă următoarea întrebare: dacă Ruslan Codreanu are dreptate în ceea ce spune despre împrumuturile lui Ceban, care e nivelul real la care au ajuns datoriile Primăriei Chișinău acum, în toamna lui 2023, dacă în primăvara lui 2022 acestea se ridicau la 1 miliard de lei? Și în condițiile în care Ceban aruncă în stânga și în dreapta cu bani publici când vine vorba de PR-ul său electoral?
Cazul S.A. ”Apă-Canal”. Cum să sporești datoriile unei întreprinderi, distrugând-o sistemic
Dincolo de jocurile de glezne ale alunecosului Ceban, situația este realmente catastrofală și se vede cu ochiul liber și în cazul unor întreprinderi municipale de primă importanță din Chișinău, acestea fiind îngropate în datorii uriașe, fapt ce amenință să comporte consecințe din cele mai negative pentru chișinăuieni și pentru oraș în general.
Deși controlează de aproape patru ani S.A. ”Apă-Canal”, întreprindere municipală esențială, unde și-a plasat rude și colegi de partid în funcții-cheie, Ceban a început, la sfârșitul lui ianuarie anul curent, un război mediatic cu guvernarea, acuzând PAS că ar vrea să lase populația fără apă din cauza datoriilor acumulate de întreprindere. De notat că atacul lui Ceban a reprezentat o simplă diversiune, în condițiile în care tocmai el controlează discreționar tot ceea ce se întâmplă la S.A. ”Apă-Canal” prin intermediul nașului său – l-am numit pe Ruslan Garbalî, fost deputat în Adunarea Populară a așa-zisei Găgăuzia din partea PSRM –, care este consilierul directorului general al întreprinderii. Potrivit dezvăluirilor unei investigații exclusive a Podul.md, nașul lui Ceban e personajul care conduce în realitate S.A. ”Apă-Canal” – detalii AICI.
Un dezastru asistat
Mai mult, numeroasele numiri în funcții operate de Ceban NU au schimbat la față managementul instituției, ba din contră: întreprinderea municipală continuă să se chinuiască din punct de vedere financiar, timp în care sinecuriștii lui Ceban se bucură de salarii grase de zeci de mii de lei, multiplicând problemele instituției. În timp ce managementul său defectuos distruge S.A. ”Apă-Canal”, adâncindu-i marasmul și datoriile, primarul rusofil se văicărește că guvernarea PAS ar vrea să-i lase pe chișinăuieni fără apă, ceea ce e o minciună perfidă și puțin spus caraghioasă. În realitate, singurul vinovat de faptul că municipiul risca să rămână fără apă potabilă e chiar Ivan Ceban, nimeni altcineva, mai cu seamă că el controlează totul acolo de patru ani..Ceban menține dezastrul de la S.A. ”Apă-Canal” și îl folosește din punct de vedere politic, totodată uzitând această întreprinderea publică importantă pe post de sinecură pentru neamuri și apropiați.
Cazul Lumteh
Un alt caz sugestiv din toate punctele de vedere – în mai, anul în curs, membrii fracțiunii PAS din cadrul Consiliului Municipal Chișinău au dezvăluit că Primăria Chișinău fusese informată că întreprinderea municipală Rețele Electrice de Iluminat Lumteh a acumulat o datorie de aproape 20 de milioane de lei pentru energie electrică. Cei de la PAS au avertizat că situația e similară cu cea de la S.A. ”Apă-Canal”, managementul incompetent al administrației impuse de Ceban riscând să falimenteze încă o întreprindere municipală de maximă importanță.
”Cel mai grav este că din această datorie, aproape 1 milion de lei este penalitatea pentru termenul de achitare expirat, ceea ce demonstrează încă odată managementul defectuos al întreprinderilor municipale. Cu acești bani se putea de reparat o grădiniță sau cel puțin patru terenuri de joacă din curțile de bloc din Chișinău.
Ion Ceban încă tace, se pare că strategii FSB îi pregătesc planul de ieșiri publice cu noi sperietori și căutări de vinovați. Este o situație similară cu cea de la S.A. Apă-Canal Chișinău, management defectuos și aducerea întreprinderii în prag de faliment. Ne amintim cu toții când Ion Ceban amenința chișinăuienii că-i va deconecta de la apă. Acum, să ne așteptăm că va amenința că stinge lumina pe străzi”, se arăta în comunicatul fracțiunii PAS din CMC – detalii AICI.
Milioane de lei (bani publici!) risipite pentru organizarea de evenimente electorale
De notat că, în chiar acea perioadă, în timp ce datoriile Primăriei Chișinău se tot acumulau, așa cum se întâmplă și în prezent, Ivan Ceban risipea, cu zâmbetul pe buze, aproximativ 4 milioane de lei (bani publici din bugetul municipal) pentru organizarea așa-zisului Forum Social Urban, într-un hotel de lux din Chișinău, întregul eveniment fiind unul destinat PR-ului politic, detalii mai jos: