Fost deputat și fost ambasador al R.Moldova la București, diplomatul de carieră Iurie Reniță solicită puterii de la Chișinău să respingă în mod oficial mecanismul perfid și rusesc ”5+2”, în condițiile în care dosarul transnistrean poate fi reglementat în funcție de prevederile Legii 173 care e în vigoare încă din 2005. Podul.md vă prezintă în integralitate apelul lansat de Iurie Reniță: 

”Necesitatea utilizării altor mecansime decât 5+2

Federația Rusă dictează toate deciziile în cadrul OSCE, întrucât această structură a devenit, în realitate, o anexă a ministerului rus de Externe, dar, mai ales, a serviciilor secrete de la Moscova. Anume la această situație deplorabilă s-a referit și dl Ambasador Mihai Gribincea (cu 12 ani de experiență în OSCE!) în recentul articol intitulat “A venit timpul să fie pus lacătul pe ușa misiunii OSCE în Moldova” – detalii AICI. 

Din păcate, de aceste “virtuți diplomatice” n-a fost scutită nici misiunea OSCE din Republica Moldova, care a promovat primordial interesele Moscovei și ale Tiraspolului (tot ale Moscovei), mai puțin ale Chișinăului, contrar mandatului pe care îl are. Nu-i exclus că și astăzi în cadrul acestei misiuni avem proverbialele "Oxane", dirijate și întreținute de Ambasada Rusiei la Chișinău (cu multiplele încă antene pe acoperișul ei!), dar și de serviciile secrete de la Moscova. Toate misiunile OSCE sunt împânzite de agenți ruși fie că sunt în funcții decizionale, fie că sunt în poziții tehnice, dar toți stau sub acoperire diplomatică (i-am văzut “pe viu”, activând ca șef de birou în cadrul misiunii OSCE din Croația timp de 4 ani).

Orice nominalizare a unui șef de misiune OSCE nu poate trece fără aprobarea Rusiei, de aceea în foarte multe cazuri dosarele acestora sunt minuțios studiate de către serviciile secrete rusești și doar după “OK”-ul lor sunt acceptăți. Nu au fost o excepție nici șefii misiunilor OSCE de la Chișinău, la care deja s-a referit Ambasadorul Mihai Gribincea. Un rol important în desemnarea acestor șefi revine Ministerului de Externe de la Chișinău (MAEIE), care ar trebui să aibă un cuvânt greu de spus la nominalizarea și acceptarea lor. Nu a fost niciun caz din 1993 până în prezent ca cei de la Chișinău să refuze nominalizarea vreunui șef de misiune, chiar dacă au existat suficiente motive pentru aceasta.

Cel mai probabil mâine, joi, 14 decembrie, la ședința Consiliului Permanent al OSCE de la Viena ar putea fi extins din nou mandatul misiunii din Republica Moldova. Extinderea nu se va mai face pentru 1 an, ci doar pentru 3 luni, astfel oferind Federației Ruse posibilitatea să santajeze în continuare misiunea OSCE de la noi cu o eventuală închidere a acesteia sub pretextul că nu resuscitează mecanismul compromis “5+2”, în care Moscova domină total acest format. 

Partea cea mai periculoasă e că la Chișinău sunt încă suficienți factori decizionali ai acestui mecanism muribund, în frunte cu discipolul lui Dumitru Diacov, Marian Lupu și al lui Vlad Plahotniuc. E vorba de Oleg Serebrian, preocupat prioritar de orice alte aspecte, numai nu de cele ce vizează interesele noastre naționale. Nu există nicio deosebire dintre Vasile Șova și Oleg Serebrian în abordările vis-à-vis de chestiunea transnistreană. Niciodată acesta nu și-a asumat vreo decizie politică sau diplomatică majoră, în schimb profitând plenar de calitatea sa de "simplu" fin, avându-l ca "simplu" naș pe un fost ministru de Externe, ulterior un "simplu" prim-ministru.

A sosit timpul să se spună răspicat, la nivel de Externe, Guvern (cu biroul lui de reintegrare) și Președinție că mecanismul 5+2 nu mai poate fi reanimat, pierzându-și completamente necesitatea, dar și credibilitatea, întrucât este dominat de Federația Rusă, mai ales după războiul barbar rusesc împotriva Ucrainei. A miza în continuare pe “experiența și expertiza” misiunii OSCE în reglementarea chestiunii transnistrene, înseamnă a fi captivul narativelor și politicii rusești după faimoasele modele ale lui Primakov (2 state confederale) și Kozak (baza militară rusească în Transnistria, după modelul Sevastopolului în Ucraina).

La Chișinău, mulți ani de zile această problemă complicată a fost lăsată pe mâinile unor admiratori și susținători deschiși ai Rusiei, printre aceștia evidențiindu-se detașat un fost milițian sovietic, ulterior făcut la sugestia Moscovei diplomat și chiar ambasador. Dacă s-ar face un calcul cine a vizitat cele mai multe țări din lume pentru a “însuși experiența" țărilor cu conflicte de diversă natură, atunci, la sigur, că nimeni nu va putea concura cu Vasile Șova, agreat de toate, fără excepție, regiumurile politice de la noi (doar actualul “expert” și scriitor de la Reintegrare ar putea să mai concureze cu el).

Chestiunea transnistreană trebuie soluționată, în primul rând, de Chișinău, acesta fiind un teritoriu inseparabil al Republicii Moldova. La acest proces ar fi indicat să mai participe România și Ucraina (ca țări vecine), asistată de Uniunea Europeană. Orice tentativă din partea Chișinăului de a implica sau accepta participarea în continuare a Federației Ruse, ar însemna să parcurgem aceeași cale din 1992 până în prezent. Doar Chișinăul are dreptul și obligațiunea constituțională să decidă asupra acestui teritoriu, ce-i aparține în exclusivitate. Dacă ar exista suficientă voință și verticalitate politică la Chișinău, având în vedere actuala situație de securitate regională, chestiunea transnistreană poate fi rezolvată pașnic prin diverse metode, la care ne vom referi cu o altă ocazie. Aproape 30 de ani a fost suficient timp să ne convigem de adevărata “experiență și experiză” a Federației Ruse în reglementarea chestiunii transnistrene, dar și a diferitor “consultanți valoroși” din unele țări europene, care, trebuie să recunoaștem, au cunoștințe foarte precare vis-à-vis de specificul acestui conflict (numai cât face admiratorul inveterat al lui Pușkin și Lavrov, maghiarul Kálmán Mizsei), ei, în foarte multe cazuri, împărtășind condițiile rusești de reglementare, din care face parte și misiunea OSCE din Moldova, utilizând inclusiv aberanta și periculoasa declarație cu “războiul civil” din Transnistria a unui actual ministru.

Aș solicita opinia experților independenți de la noi (nu a celor arondați actualei guvernări!) vis-à-vis de subiectul evocat mai sus. Un lucru este incontestabil: tergiversarea identificării (intenționată sau din incompetență) soluției legale proprii ce ar ține cont, în primul rând, de interesele noastre naționale, ar însemna să facem în continuare jocul Moscovei, care, după cum se știe, numai binele nu ne dorește.

În prezent, cel mai indicat și necesar mecanism de reglementare a chestiunii transnistrene este Legea nr. 173 din 22.07.2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (așa-zisa Transnistria)”.