Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Wednesday, Nov 5, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

Власти Молдовы: В отсутствие возможности военного нападения на Республику Молдова Россия ставит новые задачи в приднестровском регионе и вблизи него!

  • Mihai Dumitrescu
  • Mar 27, 2024
Citește în română
Autoritățile moldovene: În lipsa posibilității de a ataca militar R. Moldova, Rusia pune la cale mai multe provocări în regiunea transnistreană și în apropierea acesteia!

В ближайший период Российская Федерация планирует провести несколько подобных акций по периметру Приднестровского региона и Зоны безопасности, сообщает Кишиневский офис политики реинтеграции.

«В условиях отсутствия возможности военного нападения на Республику Молдова подобные действия направлены на усиление паники, разжигание недоверия в обществе и ослабление экономики. Подчеркиваем, что подобные действия не имеют реальных последствий и не несут реальной опасности для граждан, а планируются лишь для того, чтобы напугать людей.

Компетентные органы Республики Молдова в сотрудничестве с внешними партнерами внимательно следят за ситуацией в регионе, чтобы сохранить стабильность и предотвратить новые вызовы», - говорится в пресс-релизе Управления политики реинтеграции.

В ведомстве также сослались на недавний инцидент в Приднестровье, когда военный вертолет якобы был уничтожен дроном.

"Профильные учреждения Республики Молдова тщательно проанализировали видеоизображения, транслируемые в различных социальных сетях и СМИ левобережья. По итогам проведенного анализа и собранной информации были сделаны следующие выводы:

- в материалах трансляции присутствуют явные элементы видеомонтажа, указывающие на то, что возгорание вертолета было вызвано иными факторами, чем дрон, изображенный на изображениях;

- Инцидент был намеренно спровоцирован с целью создания паники и поддержания напряженности в обществе на обоих берегах Днестра", - говорится в сообщении.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

biroul politici de reintegrare

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.