Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Wednesday, Nov 5, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Externe Actualitate Internă

Дипломат Михай Грибинча уничтожает КГБиста Лаврова: «Чума дипломатии пришла. Это как деревенская собака, которая лает и бешено бежит за проезжающими по улице машинами». Геноцидная Россия обманщик

  • Maria Cenușă
  • Feb 3, 2023
Citește în română
Diplomatul Mihai Gribincea îl demolează pe KGB-istul Lavrov: ”A ajuns un ciumat al diplomației. Parcă e un câine de la țară care latră și aleargă aiurea după mașinile care trec pe uliță”. Măscăriciul Rusiei genocidare

Автор важных исследований, карьерный дипломат и бывший посол Бессарабии в Бухаресте, г-н Михай Грибинча подчиняет себе Сергея Лаврова, министра иностранных дел геноцидной России, без права обжалования, после того как этот аферист из КГБ имел безрассудство угрожать, что Республика Молдовы скоро постигнет судьба Украины (подробности ЗДЕСЬ).

Точнее, Грибинча доносит до Лаврова, что геноцид на Украине окончательно положил конец его ужасной карьере, став «чумой дипломатии» , на которую больше никто не обращает внимания и не воспринимает всерьез, за исключением нескольких крохотных африканских диктатур. Также Грибинча сравнивает Лаврова с «сельским псом», который лает и дико бежит за проезжающими по улице автомобилями.

Podul.md полностью представляет комментарии, опубликованные Михаем Грибинчей в Facebook:

"Лавров делает неловкие и смешные заявления. У меня была возможность встретиться с Сергеем Лавровым, министром иностранных дел путинской России, во время встречи на уровне министров ОБСЕ в Мадриде в ноябре 2007 года. Тогда я был частью команды г-на Кнута Воллебека, Верховного комиссара по делам национальных меньшинств, который встретился с министром Лавровым.

На меня это произвело ужасное впечатление . У него было высокомерное и дерзкое поведение, которое могут проявлять только российские дипломаты. Очевидно, он был озабочен не столько содержанием беседы, сколько тем впечатлением, которое она произвела на нас, тем более, что его сопровождала молодая дама, которая делала записи (как он заявил нам) для написания его биографии. Безусловно, Лавров видел себя вторым Нессельроде или Молотовым. В противном случае у него не было бы юной леди рядом с собой.

Так или иначе, человек, которого видели на дипломатическом пьедестале рядом с величайшими дипломатами мира, прибыл после развязанной Путиным войны в Украине, чумы дипломатии . За исключением некоторых министров из диктаторских стран, с ним больше никто не разговаривает, его высказывания уже никем не учитываются. Короче говоря, это напоминает лающую деревенскую собаку, бегущую за бесполезными машинами... ради лая.

Именно в этом регистре следует рассматривать его недавнее заявление в отношении Молдовы, сделанное в интервью телеканалу «Россия24». Он угрожает нам, что Молдова: «может стать следующей Украиной».

Спокойно, Сергей Викторович! Министр иностранных дел Карл Нессельроде, возглавлявший дипломатию царской России в течение 40 лет (1816–1856 гг.), завершил свою карьеру после унизительного поражения России в Крымской войне (1853–1856 гг.). Ваша карьера закончится в лучшем случае русско-украинской войной. В феврале 2024 года вы готовитесь отпраздновать 20-летие во главе МИД России. Вы могли бы в конечном итоге праздновать этот подвиг. Только до тех пор ты ‹невъездной› (невыездной – с ограничениями на выезд) и будешь продолжать ‹лаять на машины›…».

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Unire Rusia Ucraina republica moldova București Chișinău genocid rusesc invazie rusească amenințări lavrov Gribincea ciumat câine

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.