Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Tuesday, Nov 4, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

ВИДЕО. Депутат ПДС Оазу Нантой: «У Тирасполя нет выбора и он будет сотрудничать с властями Кишинева и Киева» относительно коридора для украинского зерна / «Они боятся России, но в то же время не могут игнорировать региональный контекст»

  • Dodo Romniceanu
  • Oct 19, 2023
Citește în română
VIDEO. Deputatul PAS Oazu Nantoi: „Tiraspolul nu are de ales și va coopera cu autoritățile de la Chișinău și de la Kiev” în privința coridorului pentru cerealele ucrainene / „Se tem de Rusia, dar, totodată, nu pot ignora contextul regional”

Учитывая, что Республика Молдова и Украина объявили об открытии железнодорожного транзитного коридора для перевозки зерна из Украины в Румынию, коридора, который пройдет через приднестровский регион, не контролируемый конституционными властями из Кишинева, пояснил депутат ПДС Оазу Нантой: в - подкаст о Свободной Европе , что у режима в Тирасполе не будет выбора и он будет «сотрудничать с властями в Кишиневе и в Киеве», чтобы гарантировать работу этого коридора.

По мнению Нантой, представители тираспольского режима "осознают существующие риски (...) и боятся России, но в то же время не могут игнорировать региональный контекст, Украину, украинское соседство, не могут игнорируйте тот факт, что Республика Молдова консолидируется, и я считаю, что за кулисами достигаются некоторые договоренности, что, даже если России это не нравится, у России нет возможности вмешаться».

«Им некуда идти. Россия далеко, а предполагаемое Приднестровье — это узкая полоска между Украиной и Молдовой. 3700 квадратных километров и 202 км с севера на юг, 452 километра границы с Украиной. Поэтому им просто некуда идти", - подчеркнул Нантой, член парламентского комитета по безопасности, обороне и общественному порядку.

Что касается воссоединения территории Республики Молдова, особенно в контексте подготовки к вступлению в ЕС, депутат ПДС уточнил: «Политический класс несет ответственность за инициирование диалога в обществе и за разработку видения. Видение воссоединенной страны, как врач лечит тяжелую болезнь. Давайте вести диалог с населением левобережья Днестра, продвигать гораздо более жесткую политику в отношении защиты прав человека на левобережье Днестра, формулировать условия для режима левобережья Днестра, шаг за шагом интеграция населения левобережья Днестра в информационное, экономическое пространство, социальное, потому что стоит воссоединение страны. Например, есть вопрос, который я обсуждаю уже несколько лет: пенсионеров 140 тысяч. Кто их поддержит в случае воссоединения? Нам нужно посчитать. Ветераны МБП, пенсионеры, их мы тоже на содержание посадили, или должны быть какие-то критерии..." Полное ВИДЕО:



"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

tiraspol moldova ucraina tiraposol coridor cereale tiraspol moldova rusia ucraina

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.