Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Friday, Nov 7, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Cap de pod Featured

Șansele pro-rusului Stoianoglo îngrijorează Ucraina. Așa-zisa Transnistria – următoarea țintă a Kievului. Votându-l pe Stoianoglo, alegătorii moldoveni pro-ruși împing R.Moldova să devină, de facto, parte a războiului ruso-ucrainean / Anna Neplii, corespondență de la Kiev

  • Anna Neplii
  • Oct 28, 2024
Citește în rusă
Șansele pro-rusului Stoianoglo îngrijorează Ucraina. Așa-zisa Transnistria – următoarea țintă a Kievului. Votându-l pe Stoianoglo, alegătorii moldoveni pro-ruși împing R.Moldova să devină, de facto, parte a războiului ruso-ucrainean / Anna Neplii, corespondență de la Kiev

Inevitabil, Kievul privește cu îngrijorare turul al doilea al alegerilor prezidențiale din R.Moldova. Ucraina nu vrea un nou vecin aliat cu inamica sa, Federația Rusă. 

Trebuie să conștientizăm un adevăr de necontestat care ține de logica elementară: o R.Moldova pro-rusă înseamnă că puterea de la Chișinău devine o aliată a așa-zisei Transnistria. Ceea ce înseamnă că regimul pro-rus va permite rotația trupelor rusești de ocupație din așa-zisa Transnistria, cât și aducerea de tehnică militară nouă și piese de schimb, pe cale aeriană sau prin Portul de la Giurgiulești. Într-o serie de articole recente, am făcut o amplă radiografie a pericolului rusesc reprezentat de așa-zisa Transnistria (detalii AICI, AICI și AICI).

E de ordinul evidenței că, până acum, Ucraina a tolerat trupele ruse din așa-zisa Transnistria tocmai pentru că nu sunt bine echipate, iar tehnica de luptă are nevoie de revizii și piese de schimb. În condițiile instalării la Chișinău a unui președinte pro-rus și a unui guvern de aceeași factură moscovită, e cât se poate de normal ca Ucraina să nu mai permită consolidarea în ariergardă a unei entități ostile – așa-zisa Transnistria și trupele rusești din așa-numitul GOTR, care sigur o va ataca ”din spate” în contextul unei ofensive rusești pe zona de Sud. 

Așa cum a demonstrat că poate în Kursk, Ucraina nu va avea rețineri să ocupe așa-zisa Transnistria cu scopul de a rezolva această sursă de pericol pentru integritatea sa teritorială și statală. Să nu uităm că, din cauza trupelor rusești de ocupație din zona nistreană, Ucraina e nevoită să mențină efective militare în apropierea graniței cu așa-zisa Transnistria, deși are mare nevoie ca toate brațele disponibile să facă diferența în zonele de foc ale frontului, acolo unde ucrainenii sunt copleșiți numeric de invadatorii ruși. 

Așadar, luând în considerare toate cele de mai sus, ocuparea așa-zisei Transnistria (o mare rușine rusească pe obrazul Europei) are sens din punct de vedere militar pentru Kiev. Dacă armata ucraineană nu a ajuns încă la Tiraspol, asta se datorează faptului că la Chișinău se află o guvernare pro-occidentală, protejată de UE și SUA, pe care Kievul nu a vrut să le irite. Însă venirea la putere la Chișinău a unui președinte pro-rus și a unei guvernări pro-ruse ne va duce, ireversibil, într-un alt context al problemei, fapt ce va înlătura și acest ultim obstacol politic pentru Kiev.  

În astfel de condiții, R.Moldova s-ar putea trezi ca fiind de facto parte a războiului ruso-ucrainean, adică, exact în situația de război pe care alegătorii moldoveni pro-ruși cred, iluzoriu, că ar putea să o evite prin alegerea pro-rusului Alexandr Stoianoglo, cel care i-a ținut în libertate pe toți infractorii Rusiei, individ care nici măcar nu vorbește limba de stat a R.Moldova: limba română.  

Dacă trupele ucrainene vor ajunge la Tiraspol, curățând zona de gunoiul rusesc, chiar nu putem anticipa care va fi reacția militară a Federației Ruse, însă putem să anticipăm că rachetele și dronele rusești, iraniene și nord-coreene vor viza cel puțin și teritoriul așa-zisei Transnistria, care e parte constituțională a R.Moldova. 

Actuala guvernare pro-europeană de la Chișinău a reușit să gestioneze problema transnistreană în relația cu OSCE, UE și Ucraina, frânând instinctele legitime ale Kievului de înlăturare a acestui ”ghimpe” reprezentat de trupele rusești din așa-zisa Transnistria și de autoritățile-fantomă de la Tiraspol. 

Rețineți: o viitoare guvernare pro-rusă la Chișinău nu va avea un interlocutor la Kiev și nici marile puteri din Vest nu vor pune o vorbă bună pentru ea. R.Moldova va fi izolată total. 

Strânsă între România și Ucraina, R.Moldova este nevoită să aibă relații bune cu ambele țări pentru a-și asigura stabilitatea și dezvoltarea economică. O guvernare pro-rusă va fi respinsă la București și la Kiev și va colapsa previzibil, ca urmare a crizelor multiple: securitate, umanitare și economice, pe care NU le va putea gestiona de una singură. 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Rusia Ucraina razboi moscova sua republica moldova Chișinău Transnistria UE pro-ruși pro-europeni Kiev presedinte turul al doilea Stoianoglo votanți pro-Vest

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.