În articolele precedente pe care le-am scris cu privire la așa-zisa Transnistria, am examinat în principal aspecte precum: impactul statutului incert al așa-zisei republici asupra vieții politice interne din Republica Moldova, în special asupra procesului de refacere a identității naționale a populației acesteia și de europenizare a statului; disfuncționalitatea formatului actual de negociere privind soluționarea problemei transnistrene, care constă în discuții purtate în formula "5+2", unde rusia joacă rolul de "observator", ceea ce este similar cu statutul pe care l-a avut în contextul semnării cu Ucraina a acordurilor de la Minsk.

Iar într-un alt articol, am explorat subiectul cooperării militare dintre rusia și așa-numita Transnistria. În special, am discutat despre "șiretlicurile" pe care rusia le folosește pentru a-și menține trupele și armamentul în regiune, respectiv despre transportul bunurilor cu dublă utilizare ce sunt utilizate pentru susținerea efortului de război al hoardelor ruse împotriva Ucrainei. Concluzia articolului a acoperit riscurile generale pe care le prezintă această "zonă gri".

În materialul de astăzi, vom arunca o privire mai atentă asupra vieții din așa-zisa Transnistria, de la viața de zi cu zi până la actele de represiune comise de forțele separatiste subordonate rusiei. 

Cine trăiește în așa-zisa Transnistria și cum s-a schimbat cultura lor

Compoziția etnică a populației Transnistriei a fost istoric mixtă: preponderent ucraineană în nord și vorbitoare de română în sud, cu o creștere a populației ruse pe fondul urbanizării. Între timp, populația R.Moldova este predominant "omogenă". Prin urmare, diferențierile lingvistice și etnice au fost principalele premise pentru escaladarea rapidă a conflictului.

După 30 de ani, populația autoproclamatei republici s-a redus la aproape jumătate. În 2022, populația era de aproximativ 469.000 de persoane, dintre care majoritatea în vârstă.

În republica nerecunoscută, sunt folosite oficial 3 limbi - ucraineană, rusă și "moldovenească" (modul în care rușii denumesc Limba Română) scrisă în grafie chirilică, în timp ce în R.Moldova Limba Română e scrisă în grafie latină. Cu toate acestea, în practică, limba rusă este în mod predominant limba oficială și limba vorbită în mod uzual, în viața de zi cu zi.

Turiștii nu vizitează aproape deloc așa-zisa Transnistria. Oriunde te uiți în jur, există decadență și sunt cultivate simbolurile sovietice. Se pare că timpul s-a oprit în regiune undeva prin anii 1980. De exemplu, "republica" încă sărbătorește Ziua Revoluției din Octombrie (lovitura de stat din republica rusă, în timpul căreia bolșevicii au preluat puterea).

Mulți localnici au mai multe pașapoarte, unii având până la 4 - ucrainean, rus, moldovenesc și transnistrean. Ocazional, îi poți întâlni chiar și pe cei ce au pașapoarte românești.

Peste 220.000 de oameni dețin pașapoarte rusești, iar majoritatea covârșitoare a localnicilor au adoptat o mentalitate rusă. Deceniile de propagandă și de izolare își spun cuvântul. Mai mult, nu trebuie să uităm de etnicii ruși care, din diverse motive, s-au mutat în așa-zisa Transnistria. Astăzi, ei reprezintă o treime din populație, în timp ce o altă treime este formată din români care au fost, la rândul lor, în mare parte, rusificați agresiv.

Din această cauză, războiul dus la scară largă de rusia împotriva Ucrainei are un sprijin larg în rândul localnicilor regiunii. Pe de altă parte, există și acele persoane indecise pe subiect, de pildă printre etnicii ucraineni, care pe de-o parte au "lumea rusă” și pe de altă parte au o grămadă de rude în Ucraina.

În prezent, totul în republica nerecunoscută este orientat în primul rând către rusia și cultura ei - canale de televiziune, instituții de învățământ, centre culturale și multe altele. Anterior, când acțiunile militare tocmai debutau, situația era drastic diferită.

De exemplu, în luna martie a anului 1992, un grup de membri ai Adunării Naționale de Autoapărare a Ucrainei (UNSO) au sosit în "PMR" pentru a stabili contactul cu organizațiile ucrainene locale. Apariția lor a stârnit entuziasm printre ucrainenii nativi. În așa-zisa Transnistria au început să apară biserici ortodoxe ucrainene, unde preoții Patriarhiei Kyivului au ținut slujbe. Prima astfel de biserică (restaurată) a fost în satul Rashkiv, iar preotul acesteia a fost părintele Volodymyr, doctor în filosofie. Ulterior, a devenit șeful noii eparhii transnistrene a UOC-KP (Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Kyiv).

Dar de-a lungul timpului, sub presiunea autorităților și a propagandei pro-ruse, centrele culturale ale etniilor care trăiau în așa-zisa Transnistria au început să dispară.

Rusificarea agresivă și reprimarea "dizidenților"

Transnistria, enclavă rusă situată în Europa de Est, nu numai că urmează "manualul kremlinului", dar îl și adaptează la propria sa realitate, care este adesea la fel de brutală precum în însăși rusia.

De exemplu, odată cu ascensiunea președintelui putin în rusia, a apărut conceptul de "extremism". În 2002, a fost adoptată o lege specială, introducând termenul "extremism" în practica juridică rusă. Curând, această lege a devenit un instrument de suprimare a opoziției, o modalitate convenabilă de a elimina criticii la adresa guvernului.

Începând cu 2007, în așa-zisa Transnistria a fost implementată o lege similară. Formularea ei a fost atât de largă și de vagă încât aproape orice disidență ar putea intra în aria de aplicare. În scurt timp, a devenit parte integrantă a așa-numitului sistem politic al regiunii.

O altă "trăsătură" a acestei legi este reprezentată de faptul că nu există victime recunoscute legal în aceste dosare de extremism. Regimul de ocupație se consideră pe sine victimă, apărându-și interesele sub pretextul menținerii ordinii publice, în timp ce victimele represiunii rămân fără niciun recurs legal.

Adoptarea legilor "antiterorismului" și "antiextremismului" în așa-zisa Transnistria a fost precedată de evenimentele din 2006, când regiunea a fost marcată de o serie de explozii. Aceste evenimente s-au petrecut pe fondul pregătirilor pentru așa-zisul referendum referitor la statutul regiunii și scrutinul privitor la "alegerea" liderului local. În cele din urmă, potrivit autorităților transnistrene, 97,1% din populația locală a votat pentru independență, respectiv pentru o etapă ulterioară de a adera efectiv la componența teritorială a rusiei.

Aceste evenimente au fost ulterior folosite de reprezentanții regimului ca pretext pentru avansarea unei agende represive, ceea ce a dus la elaborarea și adoptarea "legii de combatere a activităților extremiste", care a devenit treptat un instrument de suprimare a "dușmanilor" interni ai regimului.

Narațiunile folosite de administrația separatistă pentru a justifica adoptarea acestei legi au fost similare cu practicile rusești ulterioare unei serii de explozii produse în lanț în 1999 în mai multe clădiri rezidențiale din rusia, care au ucis sute de locatari care trăiau liniștiți în apartamentele lor. Acele evenimente au constituit pretextul kremlinului pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Cecen și implementarea unor măsuri stricte de control asupra vieții publice, ducând la adoptarea actelor legislative anti-terorism și antiextremism.

În 2014, așa-zisul președinte al PMR de la acea vreme, Evgheni Șevciuk, a semnat - cu puțin timp înainte de "alegerile" din regiune - un decret "cu privire la măsurile de prevenire a activităților extremiste", document care a constituit un pas către suprimarea criticilor online.

Decretul nu numai că le cerea localnicilor din regiune să raporteze serviciilor orice manifestări de "extremism", inclusiv criticile aduse "funcționarilor" separatiști, dar permitea și blocarea oricăror surse de informare suspectate de răspândirea unor astfel de materiale. Și încă o dată, decretul nu prevedea niciun mecanism de protejare a drepturilor celor afectați de aplicarea lui. Dacă structurile de securitate de la Tiraspol decideau că o persoană este vinovată, nimeni nu o putea exonera.

Aceste noi măsuri au fost introduse pe fondul unei crize economice, care a dus la o reducere cu 15-20% a salariilor din sectorul public.

În 2016, odată cu venirea la putere a următorului "președinte al PMR", Vadim Krasnoselsky, "legislația antiextremism" a continuat să fie înăsprită, urmând cursul armonizării cu federația rusă.

În 2020, Krasnoselsky a dezvoltat o "strategie" de combatere a extremismului. "Strategia" prezintă sarcinile pentru așa-numitul MGB - Ministerul Securității Statului din Transnistria - printre care consolidarea controlului asupra "cetățenilor străini" și intensificarea activității preventive în cazul celor pe care regimul i-a considerat "susceptibili la influențe extremiste", inclusiv copiii și adolescenții. "Strategia" a vizat și combaterea "extremismului informațional", punând accent pe identificarea informațiilor care, în opinia așa-zisului MGB, ar putea destabiliza situația "socio-politică" și economică din regiunea transnistreană. În același timp, mass-media trebuie folosită pentru a promova valorile morale tradiționale și pentru a insufla patriotismul în rândul tinerilor, mai prevede "strategia". 

Astfel, sub pretextul luptei cu "extremismul", organele de drept au intensificat fabricarea de dosare penale împotriva celor care nu erau de acord cu poziția regimului.

Din 2021, școlile din regiune țin lecții pentru copii despre importanța luptei cu "extremismul", explicând că asta este una din principalele amenințări la adresa viitorului lor. Aceste lecții sunt ținute în mod regulat - o dată la 3 luni.

Nu este greu de presupus că în spatele acestor demersuri se ascund și alte motive - suprimarea oricărei disidențe, echivalarea cu extremiștii a celor care nu sunt de acord cu poziția regimului de ocupație.

Pe lângă sporirea numărului de tabere militaro-patriotice, a competițiilor și a activităților sportive tematice din grădinițe, "educația patriotică" a fost extinsă și la adulți.

Urmând standardele rusești, aceste programe sunt implementate în principal sub supravegherea MGB. Forțele de securitate supraveghează desfășurarea lecțiilor, a concursurilor de desen și a meselor rotunde dedicate combaterii așa-zisului extremism și terorism.

O chestiune-cheie aparte este reprezentată de competiția militaro-sportivă "Tânărul Patriot al Transnistriei", organizată de "Ministerul Afacerilor Interne". Scopul programului nu este doar de a crește "adevărați patrioți", ci și de a atrage tineri în așa-numitele forțe de securitate ale regiunii.

Anul trecut, "legislația anti-extremistă" a fost extinsă din nou - amendamentele aduse legii au mărit numărul de infracțiuni legate de "extremism" de la 8 la 29.

În conformitate cu practicile rusești au fost introduse noi sancțiuni pentru folosirea "limbajului extremist". De asemenea, au fost impuse restricții privind libertatea de întrunire, profanarea simbolurilor "de stat", formularea de solicitări pentru răsturnarea violentă a regimului, terorism și uzurparea "statutului oficial". În plus, MGB poate acum să solicite direct instanțelor să recunoască persoanele și organizațiile ca fiind extremiste, fără implicarea "Comitetului de anchetă", așa cum era necesar anterior.

În această toamnă, administrația transnistreană a mers și mai departe prin interzicerea folosirii termenului "Transnistria" (este permisă doar denumirea rusă "Pridnestrovie"), echivalându-l cu fascismul și nazismul. Acest lucru este valabil atât pentru localnici, cât și pentru turiști. Încălcarea acestei legi duce la amendă sau închisoare de până la 15 zile.

Această nouă măsură va afecta în primul rând școlile de pe malul stâng al Nistrului care oferă o programă predată în Limba Română. 

Per ansamblu, această lege constituie încă un instrument de intimidare a localnicilor regiunii, precum și un mijloc suplimentar de șantaj împotriva Chișinăului. Tiraspolul poate exercita presiuni și poate cere concesii. De obicei, concesiile pe care le vizează Tiraspolul sunt legate de afaceri și energie.

Este de remarcat totodată că, de-a lungul anilor, numărul deținuților politici a crescut constant. Deși Chișinăul nu și-a încetat eforturile de a asigura eliberarea acestora, Tiraspolul împiedică orice încercare de a rezolva această problemă. Autoritățile de ocupație au stabilit condiții complet inacceptabile pentru Chișinău.

Mai mult, reprezentanța oficială a Republicii Moldova, inclusiv viceprim-ministrul pentru Reintegrare Oleg Serebryan, subliniază că partenerii internaționali preferă să închidă ochii la evoluțiile din jurul "legii anti-extremism", care a devenit un instrument convenabil pentru reprimarea celor nemulțumiți de regimul de ocupație transnistrean.

Activitățile infracționale și criminale susținute de "republică": contrabanda și traficul de persoane

Pentru multă vreme, economia întregii regiuni a fost controlată de un holding numit "Sheriff". Proprietarul acesteia, Victor Gușan, a făcut avere prin transportarea ilegală de produse din tutun și alcool la Tiraspol.

"Sheriff" deține un monopol aproape complet în sectorul serviciilor, oferind regiunii alimente și bunuri de larg consum.

"Există o anumită privatizare, ca să spunem așa, a întregii vieți locale, chiar și o oligarhizare. Aceasta este o caracteristică comună a multor teritorii nerecunoscute, unde domină un grup oligarhic. Așa s-a întâmplat și în teritoriile PMR. Totul este controlat; practic toate afacerile fac parte din acest grup", spune politologul ucrainean Mykhailo Shabanov.

Concernul deține aproximativ 90% din benzinării și cel puțin jumătate din afacerile de construcții, precum și un depozit de petrol privatizat.

În plus, structurile subsidiare ale Sheriff controlează aproape toate telecomunicațiile din așa-zisa Transnistria (atât prin cablu, cât și mobile), televiziunea prin cablu, unul din canalele de televiziune ale PMR, un post de radio, furnizori de internet, propria editură, întreprinderea textilă "Tirotex", o vinărie, mai multe fabrici de pâine, complexe sportive, un segment semnificativ de comerț cu amănuntul, inclusiv dealeri de automobile pentru Mercedes și Skoda.

Mai mult, conducerea grupului de afaceri Sheriff a facilitat crearea mișcării socio-politice "Reînnoirea" (din 2006, un partid politic aliat cu "rusia unită") și s-a alăturat acesteia (în consecință, coproprietarii Sheriff, Gușan și Ilya Kazmaly, au devenit parlamentari ai PMR).

În 2005, Centrala Electrică a Districtului de Stat al Moldovei (din Dnestrovsk) a fost privatizată și ulterior transferată companiei energetice ruse "Inter RAO UES". 

Grupurile criminale organizate și rezidenții locali de rând se angajează, la rândul lor, în activități de contrabandă, la scară mică. Articolele comune de contrabandă includ țigări, carne, băuturi alcoolice, fructe, legume, droguri (în principal marijuana), numerar, chihlimbar și arme.

De obicei, localnicii transportă cantități mari de mărfuri, în special produse alimentare, în porțiuni mici, peste granițele R.Moldova, Ucrainei și, uneori, chiar și ale României, trecând în mod legal sau ilegal granița de mai multe ori.

În ciuda faptului că, de exemplu, la punctul de control "Cuciurgan", situat la 60 de kilometri de Odesa, grănicerii și vameșii ucraineni, împreună cu omologii moldoveni, monitorizează trecerea cetățenilor și a vehiculelor, contrabanda la scară mică ajunge în continuare și în prezent pe piețele locale din Odesa. 

Per ansamblu, amploarea contrabandei este evidențiată și prin prisma atenției acordate de Uniunea Europeană în legătură cu măsurile destinate combaterii fenomenului. În 2005, UE a organizat o misiune specială de monitorizare a frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova (EUBAM) pentru a combate această problemă și, printre alte măsuri, a alocat fonduri semnificative pentru îmbunătățirea serviciilor de frontieră. 

În plus, este important să evidențiem Transnistria în contextul canalelor de trafic de persoane, în special din Ucraina. De asemenea, multe dintre victime sunt cetățeni moldoveni pe lângă ucraineni. 

"Centrul Antitrafic din Moldova a documentat un canal de trafic în care femeile ucrainene din regiunea de frontieră din apropierea punctului de control 'Cuciurgan' au fost transportate ilegal în Turcia prin regiunea transnistreană a Moldovei și prin aeroportul Chișinău", potrivit datelor furnizate de specialista relațiilor publice ale EUBAM din Odesa, Liva Bisanietze.

Cu toate acestea, în pofida cifrei de afaceri semnificative ce provine din operațiunile de contrabandă, principala sursă de finanțare constă în gazul pe care rusia îl furnizează gratuit acolo și pe care nimeni nu a îndrăznit încă să-l întrerupă. Pe de altă parte, într-o oarecare măsură, pe fondul războiului dus la scară largă de rusia contra Ucrainei, au fost făcuți primii pași în sensul întreruperii acestui flux de gaz. Mai multe despre această chestiune în următorul articol.