Siteul ziariștii.com semnalează declarațiile istoricului și analistului român Armand Goșu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai spațiului ex-sovietic, cu privire la atitudinea adoptată de România în condițiile în care, la scurt timp de la debutul invaziei din Ucraina, din 24.02.2022, rușii se apropiaseră periculos de Odesa. Dacă ar fi pierdut Odesa, situația devenea dramatică și la Chișinău, care ar fi fost cel mai probabil ocupat de ruși.
Reamintim că R.Moldova are o armată minusculă, ca dotări cu mult sub cea a separatiștilor de la Tiraspol. Podul a scris AICI. Podul a relatat (AICI)și despre susținerea nefirească de care beneficiază pro-rusul Ion Ceban, primarul capitalei, din partea politicienilor de la București în detrimentul actualei conduceri pro-europene de la Chișinău.
„Rețineți această direcție de Sud, pentru că e mai aproape de România și ne interesează pe noi. Aici avansul (rușilor – n. red.) a fost foarte bun, s-au apropiat de Mikolaev, au fost la 15 kilometri, în aprilie, de Mikolaev. De la Mikolaev se deschide drumul către Odesa. În februarie, când a început agresiunea rusească, din cauza vremii nu puteai să trimiți nave de desant la Odessa. Rușii aveau nave de desant, cu 10.000 de oameni, dar ca să ai un desant, temperatura apei trebuie să fie totuși rezonabilă, nu 5-6 grade. Ei, problema era că trupele de la Mikolaev trebuia să se apropie de Odessa, ca să intervină desantul, iar de acolo exista riscul mare de tot, dacă vă amintiți în primăvară, în aprilie, când am avut acea conferință, am vorbit de riscul foarte mare pentru Transnistria. Pentru că dacă ucrainenii ar fi pierdut Odessa, pica și Chișinăul.
Ăla a fost un moment foarte bun pentru politica României de securitate și de politică externă în zonă, numai că nu l-a sesizat nimeni, deși ne-au spus și americanii, au dat telefon și britanicii: «Faceți ceva, ieșiți cu niște declarații că susțineți Moldova, că aveți interese în Moldova!». La noi – liniște! Cimitir!
Era ferma convingere, am vorbit cu oameni la Chișinău, care aveau pregătit portbagajul cu valiza, cu nevasta cu copilul, în caz că se anunță căderea Odesei, ei urmau să fugă în România. Am și făcut rost de câteva cabane de închiriat în zona Moldovei pentru prieteni de la Chișinău, în caz de ceva.
Atunci dădeau telefon și cereau Bucureștiului: «Faceți o declarație! Sunteți stat NATO, nu se va întâmpla nimic! Faceți o declarație că Moldova e zonă de importanță strategică pentru România!». Aici – cimitir! La noi, liniște de cimitir“, a povestit Armand Goșu. VIDEO mai jos (de la minutul 42 – declarația de mai sus, dar este interesant de văzut toată conferința lui Armand Goșu pentru că este un rezumat, cu tot cu contextul istoric și geopolitic, al celor mai importante momente din prezentul război ucraineano-rus)