Recente

Un grup de senatori din Parlamentul României efectuează o vizită de lucru în R.Moldova. Agenda și scopurile delegației

Premierul Alexandru Munteanu face prima sa vizită oficială în România. Agenda vizitei

(DOC) Chișinăul introduce vizele pentru cetățenii țărilor CSI, însă rușii vor putea călători în continuare fără viză în R. Moldova

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

Wednesday, Nov 12, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni

Editorial

De ce nu sunt patriot
Editorial

De ce nu sunt patriot

  • Stelian Tănase
  • Dec 1, 2018
Citeste mai mult
Brutele lui Dragnea mânjesc Arcul de Triumf. Piața Victoriei, ultima baricadă a decenței
Editorial

Brutele lui Dragnea mânjesc Arcul de Triumf. Piața Victoriei, ultima baricadă a decenței

  • Răzvan Gheorghe
  • Dec 1, 2018
Citeste mai mult
Unitate în Unire
Editorial

Unitate în Unire

  • Apollon Cristodulo
  • Nov 30, 2018
Citeste mai mult
Centenarul Unirii: certificatul de maturitate al Omului Nou
Editorial

Centenarul Unirii: certificatul de maturitate al Omului Nou

  • Marius Oprea
  • Nov 29, 2018
Citeste mai mult
Follow your dreams. Cum lupt cu discriminarea în Italia a
Editorial

Follow your dreams. Cum lupt cu discriminarea în Italia a

  • Marius Constantin
  • Nov 28, 2018
Citeste mai mult
  • 1
  • 2
  • ...
  • 170
  • 171
  • 172
  • 173
  • 174
  • 175
  • 176
  • 177
  • 178

Populare

Premierul Alexandru Munteanu face prima sa vizită oficială în România. Agenda vizitei

Premierul Alexandru Munteanu face prima sa vizită oficială în România. Agenda vizitei

Nov 10, 2025
(DOC) Chișinăul introduce vizele pentru cetățenii țărilor CSI, însă rușii vor putea călători în continuare fără viză în R. Moldova

(DOC) Chișinăul introduce vizele pentru cetățenii țărilor CSI, însă rușii vor putea călători în continuare fără viză în R. Moldova

Nov 8, 2025
Un grup de senatori din Parlamentul României efectuează o vizită de lucru în R.Moldova. Agenda și scopurile delegației

Un grup de senatori din Parlamentul României efectuează o vizită de lucru în R.Moldova. Agenda și scopurile delegației

Nov 11, 2025

Categorii

  • Editorial 31
  • Podul Memoriei 19
  • Podul Minciunilor 63
  • Externe 89
  • Actualitate Internă 1535
  • Focus 413
  • Cap de pod 218
  • Featured 84

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.