Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Thursday, Nov 6, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

В Польше и Украине их санкционируют, из Кишинева их финансами пропитывают. Чебан ведет дела с двумя богатейшими российскими бизнесменами. Реакция молдавского министра: "Во время войны, когда Россия вторглась в наших украинских соседей и развязала обширную гибридную войну против нашей страны, Иван продолжает оставаться верным российскому бизнесу на наши деньги"

  • Mihai Dumitrescu
  • Jul 3, 2024
Citește în română
În Polonia și Ucraina sancționați, de la Chișinău cu finanțe îndopați. Ceban face afaceri cu doi dintre cei mai bogați afaceriști ruși. Reacția unui ministru moldovean: "Pe timp de război, când Rusia i-a invadat pe vecinii noștri ucraineni și a declanșat un amplu război hibrid asupra țării noastre, Ivan continuă să rămână fidel business-ului rusesc pe banii noștri"

Примар Кишинева Иван Чебан сообщил, что примэрия приобрела для текущего ремонта 40 тысяч квадратных метров битумных мембран, производителем которых является российская компания.

«Проевропейский» Иван Чебан поддерживает отечественного производителя в России. Ивана, который до вчерашнего дня стучался во все двери Румынии (...), не беспокоит тот факт, что производителем является российская компания - ТЕХНОНИКОЛЬ", - отреагировал министр экономического развития и цифровизации Думитру Алайба.

ceban 1111

«Совпадение или нет, но оно принадлежит двум богатейшим российским бизнесменам Сергею Колесникову и Игорю Рыбакову, оба владеют по 50% компании и оба входят в число 125 крупнейших российских миллиардеров по версии Forbes.ru . 19 октября 2022 года Сергей Колесников и Игорь Рыбаков были включены - не случайно - в санкционный список Украины за предоставление " значительного источника дохода для российского правительства, которое инициировало военные действия и геноцид мирного населения на Украине ". 29 мая 2023 года, и тоже не случайно, Польша вводит санкции в отношении тех же Сергея Колесникова и Игоря Рыбакова « за материальную или финансовую поддержку деятельности, которая угрожает территориальной целостности, суверенитету и независимости Украины » .

Случайно или нет, но Иван все это время ведет с ними дела. Таким образом, финансируя прибыль российских компаний за счет денег молдаван. Во время войны, когда Российская Федерация вторглась в наших украинских соседей и развязала полномасштабную гибридную войну против нашей страны - случайно или нет - Иван продолжает оставаться верным российскому бизнесу на государственные деньги, на наши деньги. По совпадению (или нет), у Ивана, который уже думает, что у него сумки в тележке, больше нет здравого смысла, чтобы удержаться от хвастовства, потому что он ведет дела с российским агрессором", - добавил Алайба.

Чебана несколько раз обвиняли в незаконных схемах и коррупции в примэрии Кишинева, которую он возглавлял с ноября 2019 года.

См. также: ЭКСКЛЮЗИВНЫЕ РАСКРЫТИЯ. Иван Чебан и его пророссийские братья из ПСРМ занимаются бизнесом с твердыми деньгами, занимая ключевые посты в примэрии Кишинева. Значительные суммы государственных финансов были расхищены в рамках подпольной сети. Что скрывается за назначением Александру Чугуряну главой Центрального рынка

Он безжалостно выделяет деньги на концерты, а не на образование: Иван Чебан оставил родителей и учеников Кишинева без групп с расширенной программой. Затем, после попытки передать ответственность правительству, он стал спасителем, предложив «решение», согласно которому платить будут родители, член совета PAS: «Они собирают незаконные средства!»

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Ivan Ceban Primăria Chișinău Ion Ceban dumitru alaiba

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.