Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Monday, Nov 3, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

Так называемому Приднестровью нужна электроэнергия, которую молдаване платят по правому берегу Прута за использование кремлевской криптовалюты ‹майн›. Крупнейший инвестор — Игорь Чайка, сын генерального прокурора России и основатель компании «Русский экспорт». С чем был связан контракт Энергоком-МГРЭС Кучургана?

  • Ion Marinescu
  • Dec 9, 2022
Citește în română
Așa-zisa Transnistria are nevoie de curentul electric plătit de moldovenii din dreapta Prutului pentru uzul ‹minelor› de criptovalută ale Kremlinului. Cel mai mare investitor este Igor Ceaika, fiul procurorului general al Rusiei și fondatorul companiei Ruskii Export. Care a fost parandărătul contractului Energocom-MGRES Cuciurgan?

Один из самых уважаемых голосов бессарабской диаспоры — я назвал ее Инна Выртосу — объясняет в Facebook, почему левый берег Днестра, контролируемый российскими сепаратистами, нуждается в таком большом количестве электроэнергии по сравнению с потребностями правого берега, под административная координация Кишинева.

Многочисленные криптовалютные «фермы» российского оккупационного режима в Тирасполе требуют обеспечения стабильной подачи электроэнергии , отмечает Инна Выртосу. Криптовалюты, которые невозможно контролировать, поддерживают войну России в Украине и сепаратистские режимы, навязанные Кремлем путем разрушения независимых и суверенных государств.

Только в течение одного года в так называемом Приднестровье было зарегистрировано 9 криптовалютных «майнинговых» ферм. Одним из крупнейших инвесторов является Игорь Чайка, сын генерального прокурора России, основатель компании «Русский экспорт». Бизнес чрезвычайно прибыльный - сепаратистский режим не платит ни за газ, ни за электричество, эти долги ложатся на молдаван на правом берегу Днестра.

В такой логике следует понимать и предмет-договор, заключенный молдавской государственной компанией «Энергоком» с МГРЭС Кучургани (приднестровская компания) на поставку электроэнергии приднестровцам (подробности ЗДЕСЬ ). Как долго существовал русский « откат» , т. е . парандарат ?

Podul.md представляет предупреждение Инны Выртосу:

«Знаете, почему на левом Днестре нужно столько электричества, по сравнению с правым? Станция в Кучургане? НЕТ! Есть еще одна стратегическая задача для Приднестровья и России в целом — «майнинг» криптовалюты!

В 2018 году на территории Приднестровья создана свободная экономическая зона криптовалютной индустрии ОАО «ТехноПарк». Знайте, что все компании на его территории не платят налоги сроком на 20 лет.

Для майнинга нужно много электроэнергии, а на территории Приднестровья ее напрямую обеспечивает Кучурганский завод за счет молдаван правого берега Днестра.

Всего за год на территории свободной экономической зоны было зарегистрировано 9 криптовалютных «майнинговых» ферм. Одним из крупнейших инвесторов является Игорь Чайка, сын генерального прокурора России, основатель компании «Русский экспорт».

Кроме этого, известны еще две местные компании — «Интерднестрком» и «Тристекло», которые ввозили машины, не встречая препятствий со стороны кишиневских властей.

Знайте, что вы, дорогие молдаване, напрямую поддерживаете сепаратизм и войну в Украине, потому что криптовалюты, которые практически невозможно отследить, используются для поддержки сепаратистских режимов, закупки оружия и поддержки российской пропаганды в Европе. Этот бизнес выгоден, потому что сепаратистский режим не платит ни за газ, долг, который ложится на молдаван на правом берегу Днестра, ни за электроэнергию.

Спрашивается, а в чем была ставка бартера с сепаратистами, кто был парадарат (то есть русская «откат»)?

Спокойной ночи, тьма разума! Спокойной ночи, ублюдки!»

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Rusia razboi kremlin Nistru Transnistria Energocom Cuciurgan separatiști criptovalută Igor Ceaika armament Tiraspol afacere parandărăt

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.